Sexul în școală: Sus chiloții!

La sfârșitul săptămânii trecute, aproape 100 de eleve din clasele V-VIII, de la școala Călinești-Oaș din Satu Mare, au fost scoase în curtea școlii și controlate dacă au lenjerie intimă. O femeie de serviciu găsise o pereche de chiloți în toaletă și foarte repede s-a ajuns la concluzia că acolo se „consumase” un act sexual. Pornită să le facă „educație” și să afle adevărul, directorul adjunct, Adriana Ciul, a făcut careu și le-a pus pe fete să-i arate elasticul de la chiloți, cu aceeași ușurință cu care, pe vremuri, învățătoarea ne controla la fiecare început de săptămână dacă aveam unghiile tăiate și batistuța curată în buzunar.

Nici profesorii și nici măcar părinții nu au considerat gestul ca fiind unul deplasat. „A făcut foarte bine. Dacă îmi vine acasă cu alte probleme, e bine?„, a fost replica unei mame deloc contrariate că fiica ei fusese „controlată la piele”. Din fericire, nu făcuse nimeni sex în școală. „Vinovata” a fost identificată în rândul elevelor de clasa a V-a și obligată să mărturisească în fața a 100 de colege că făcuse pe ea. Vedeți ceva umilitor în chestia asta?!

Ce s-ar fi întâmplat însă dacă, într-adevăr, în școală s-ar fi consumat un act sexual? Fetița ar fi fost nevoită să recunoască, probabil tot în fața colegelor –  pentru că mă îndoiesc că doamna directoare ar fi invitat-o la o discuție privată -, ar fi urmat apoi identificarea băiatului, anunțarea părinților, a inspectoratului, mediatizarea și apoi, de ochii lumii, promisiunea consilierii de către un psiholog. Răul ar fi fost însă deja făcut, iar adevărul pe care doamna directoare l-ar fi găsit în curtea școlii nu ar mai fi servit aproape la nimic.

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

Nu condamn faptul că directoarea a investigat situația apărută, ci felul în care a făcut-o și mai ales maniera în care și-a justificat comportamentul: „Am luat-o ca pe o educație, nu să le jignesc”. Ceea ce a făcut în curtea școlii nu se numește însă nici educație, nici prevenție. Se numește călcarea în picioare a intimității și umilirea unor copii. Iar dacă s-ar fi adeverit scenariul în care doi elevi de școală generală ar fi făcut sex în toaletă, doamna directoare nu ar fi făcut altceva decât să constate un fapt deja consumat tocmai din cauza lipsei educației și a eforturilor de a preveni astfel de situații.

Adevărul pe care trebuie să-l găsească și să-l accepte profesorii, dar mai ales părinții este că sexualitatea și relațiile sexuale trebuie să iasă din zona subiectelor tabu, în condițiile în care psihologii vorbesc despre o precocitate sexuală la copiii de astăzi, la care se adaugă numeroșii stimuli sexuali pe care cei mici nu îi pot evita.

Aceasta este singura metodă eficientă pentru a preveni consecințele începerii vieții sexuale la vârste fragede. A vorbi despre sex cu copiii nu înseamnă să-i încurajezi să facă acest lucru. Studiile arată că adolescenții care discută cu părinții și sunt informați pe marginea acestui subiect, își încep viața sexuală mai târziu decât cei care nu fac acest lucru. Pe de altă parte, în țări precum Suedia, Finlanda sau Franța, unde educația sexuală este disciplină obligatorie de ani buni, s-a constatat că numărul sarcinilor în rândul adolescentelor a scăzut odată luată această măsură.

Părinții din România nu își pot permite încă să lase educația sexuală în seama școlii. Este o disciplină opțională pe care o aleg 10-12% dintre elevi, iar profesorii care o predau sunt de cele mai multe ori nespecializați. Așadar, discuțiile despre diferențele dintre băieți și fete, despre cum vin copiii pe lume, despre erecție sau homosexualitate trebuie purtate acasă, o datorie extrem de dificilă în condițiile în care cu copiii deveniți astăzi părinți nu a vorbit nimeni din familie sau de la școală despre aceste subiecte. Scrierile de specialitate pot fi de ajutor în acest context , dar cred că principiul după care ar trebui să ne ghidăm este cel al adevărului. Un adevăr nuanțat și dozat în funcție de vârstă și experiențe personale spus de persoanele în care copilul are cea mai mare încredere: mama și tata.