Și bogații mor câteodată

David Rockefeller a fost un prinț al elitei globale. Marele său vis kantian: Statele Unite ale Lumii. Dacă Immanuel Kant a sfârșit prin a se teme că un guvern mondial ar degenera într-un detestabil despotism, David Rockefeller nu s-a îndoit de nimic (după al doilea million, nu te mai lasă anturajul).  

Omul cu șapte inimi, patru perechi de rinichi și mulți ficați de schimb, a fost nepotul citatului preferat al lui Nea Gigi: „Nu mă întrebați cum am făcut primul milion”… Adevărul e că nepotul citatului a fost mai puțin detestat decât George Soros, de pildă. A fost și mult mai discret.  

O să vă spun într-o zi singurele povești despre David Rockefeller pe care le știu bine: despre cum l-a scos din  buzunar pe Henry Kissinger și despre relațiile sale cu șahinșahul Iranului.

Într-o carte-dezbatere între filosoful brazilian retras în America, Olavo de Carvalho și ideologul lui Putin, Aleksandr Dughin („Statele Unite și Noua Ordine Mondială”, Editura Humanitas, 2016), cei doi, care se înjură ca doi adolescenți în curtea școlii, vorbesc – cum altfel? – și despre Grupul Bilderberg, Trilaterală, Consiliul pentru Relații Externe. Olavo de Carvalho îi plasează pe Rockefelleri și pe alții ca ei, de pildă pe Soros, în „metacapitalism”. Și definește deconcertant metacapitaliștii drept  „clasa care a trecut dincolo de capitalism și l-a transformat în singurul socialism care a existat sau va exista vreodată: socialismul marilor stăpâni și al inginerilor sociali aflați în serviciul lui”.