Și tenisul o iubește pe Simona
„Too strong for me Simona, today!” O să mai auzim asta în lunile următoare. Timea Bacsinszky, adversara Simonei în finala de la Shenzhen, nici măcar n-a avut timp să se supere în ora și ceva în care Simona a spulberat-o. În tot turneul, cu excepția unei intrări mai grele în joc în primul tur, cu Anika Beck, Mangusta nu mi-a dat mare lucru de comentat, nelăsând nimănui nicio șansă. De fapt, „Mangusta” nu i se mai potrivește: miss Halep nu mai e surpriza mică și afurisită care învinge adversare mari, azi intră pe teren ca o regină.
Aidoma lui Rafael Nadal la începutul carierei, Simona se ajunge din urmă pe sine: după ce a țâșnit în zona de vârf a ierarhiei mondiale, câștigând în bună măsură datorită „inimii” ei de mare jucătoare, își îmbunătățește acum tehnica și tactica de la lună la lună. Cel puțin două aspecte mi s-au părut vizibil schimbate în jocul ei: aruncă mingea mai sus la serviciu, ceea ce îi dă timp să-și proiecteze mai bine corpul în lovitură și scurtează punctele fiind mai agresivă, avansând mai des spre fileu și folosind drive voleul cu mare siguranță. În mod evident, relația ei cu noua echipă tehnică, Thomas Hogstedt, Victor Ioniță e mai bună decât cea cu Wim Fissette.
În noiembrie, am asistat la un antrenament al Simonei. De-a lungul anilor, am văzut zeci de jucătoare la antrenament. Unele mai bune, altele mai slabe. La toate însă, după un timp apărea pe figură o expresie, mai mult sau mai puțin accentuată, de chin, de muncă grea. Antrenamentul părea o corvoadă.
Și este. Să lovești mingea de mii de ori, în același fel, fără scor, fără adversar, fără public, ore în șir, e dur, atât fizic, cât și psihic, mai ales pentru o fată. Antrenament, masă, antrenament, somn – și de la capăt. Să faci asta în fiecare zi, în fiecare an al tinereții tale…
Ce mă uluiește la Simona e plăcerea. Ritmul antrenamentului e sufocant. Serii de schimburi cu un jucător tânăr și puternic, de la care mingea vine mai apăsat decât de la orice jucătoare, cu mingi aruncate mereu în joc, din coș, de antrenorul Ioniță, astfel încât timpul de pregătire între lovituri al Simonei să scadă cât mai mult.
Apoi, ca să fie și mai greu la antrenament decât va fi la meci, Simona aleargă la minge înhămată cu o coardă elastică. Sunt exerciții tari, pe care le-am văzut și la alte jucătoare. La niciuna însă, incredibila plăcere cu care Simona se duce la orice minge, nu lasă și nu lovește neglijent nimic, prețuiește fiecare dreaptă și rever.
Nici urmă de caznă, de sforțare pe chipul ei. Pur și simplu îi place racheta, îi place mingea, terenul, iubește acest sport numit tenis.
Și tenisul o iubește pe Simona. Poate nu întâmplător, trofeul Shenzhen i-a fost înmânat de Li Na, câștigătoarea de anul trecut a Openului Australiei, care se apropie. N-am nicio îndoială că Simona are acum tot ce-i trebuie pentru a câștiga un Grand Slam și locul 1 în topul mondial.