Ca urmare, s-a strârnit o întreagă dezbatere asupra canonicității Sinodului, cu argumente și contraargumente istorico-teologice, greu de urmărit de către mireni.
Ceea ce e lesne de observat, oricât am împacheta realitatea în cuvinte, e schisma din sânul Bisericii Una. O dezbinare care, urmărind faliile geopolitice, dezvăluie mecanismele și mizele luptelor pentru fratricide pentru putere.
Bisericile-surori absente la Sinodul din Creta, în cap cu Biserica Ortodoxă Rusă, fac demonstrația penibilă că nu se pot desprinde de jocurile de interese lumești.
Patriarhul Ecumenic a rămas neclintit, chiar dacă, până în ultimul moment, a purtat convorbiri telefonice cu întâistătătorii celor patru Bisericii, în speranța că duminică vor veni să coliturghisească la același altar: lucrările nu vor fi amânate.
Există patru teme pe ordinea de zi, toate fundamentale, care își așteptau demult rezolvarea – misiunea Ortodoxiei în lumea contemporană, diaspora, autonomia eclezială și modul de proclamare a acesteia, Taina Căsătoriei, Postul, relațiile Ortodoxiei cu ansamblul creștinătății.
Faptul că Biserica Ortodoxă Română se află în Creta e un semnal de poziționare important, chiar dacă acolo nu se va putea lua nici o decizie.
Din păcate, tocmai scopul principal al Sfântului și Marelui Sinod, acela de a sublinia unitatea Bisericii Ortodoxe, a fost compromis. Chiar dacă, în tulburătoarea sa curățenie sufletească, Mitropolitul Franței, Înaltpreasfințitul Emmanuel a declarat că absenții sunt, de fapt, prezenți. Fără îndoială, Dumnezeu a înțeles perfect ce a vrut să spună, oastea credincioșilor mă tem că nu.