Sinodul din Creta – o cacofonie de cacodoxii?

De ce Panortodox și nu Ecumenic? Ambele cuvinte înseamnă același lucru – universal, însă „ecumenic” e numele consacrat de primele șapte Sinoade, iar „panortodox” e văzut ca un termen politic, menit să menajeze orgoliile celorlalte confesiuni și denominațiuni. De altfel, în epoca modernă, „ecumenic” consacră ceea ce ortodocșii fundamentaliști consideră a fi panerezie.

Faptul că, în documentele pregătitoare, Sinodul apare drept „Mare și Sfânt” îi adaugă, în opinia contestatarilor săi, o dimensiune de-a dreptul eretică, aceea a „infailibilității sinodale apriorice”. Nimeni nu poate garanta că reuniunea din Creta va avea binecuvântarea Sfântului Duh, după formula începătoare a celorlalte șapte Sinoade „Părutu-S-a Sfântului Duh și nouă”.

Pe principiul anunțat, „o autocefalie, un vot”, cei 14 arhipăstori sunt chemați să decidă în numele întregii Ortodoxii, ceea ce ar putea duce la o „tiranie egocentrică de tip papist”, adâncind prăpastia dintre cler și popor. Renunțarea la dreptul de veto și la unanimitate în favoarea consensului este privită tot ca o găselniță politică.

Obiecțiile fundamentale la adresa Sinodului Panortodox țin de dogmă. Cei care îl contestă se tem că în Creta va fi consfințită așa-numita teorie ecumenistă a minimului dogmatic – rezumarea adevărurilor de credință la câteva acceptate de toți creștinii, ca un pas spre o năzuită, ipotetică unire a Bisericilor. Numai că ortodocșii inflexibili văd dintotdeauna această  unirea ca pe o revenire a celorlalte confesiuni și denominațiuni în sânul Ortodoxiei – Una, Sobornicească și Apostolească – în afara căreia nu există mântuire. Cu alte cuvinte: „acceptarea fără modificări de către heterodocși a dogmelor ortodoxe”.

Tot ce nu ține de dreapta credință e credință strâmbă – cacodoxie.  În opinia celor care îi neagă canonicitatea, Sinodul Panortodox nu e decât o cacofonie (antonimul eufoniei) de cacodoxii.