Siria. Dovezi sau predici emoționale?

Mi-am verificat și re-verificat, cu meticulozitate, sursele. Am citit și re-citit mărturii. Nu există nici o dovadă că Bashar Al-Assad (într-un moment de demență, cum altfel?) ar fi ordonat un atac cu arme chimice împotriva civililor (între care femei și copii). Am căutat un singur argument rațional pentru care să o fi făcut. N-am găsit. Rebelii, în schimb – cel puțin aripa lor jihadistă, respectiv Frontul An-Nusra – ar fi avut un interes major să pună la cale o astfel de diversiune sângeroasă: forțarea unei intervenții străine.

Nici discursul de ieri al Secretarului de Stat John Kerry n-a produs vreo dovadă împotriva regimului de la Damasc. A operat cu argumente moral-emoționale, tocmai bune de convins un popor, care – potrivit sondajelor de opinie – nu era deloc entuziast, până miercurea trecută, să susțină o intervenție americană directă în Siria. Observația lui Brzezinski (nu e prima oară când o face, dar a reiterat-o și zilele trecute) merită toată atenția: americanii de rând au emoții sănătoase, spirit justițiar, o corectă situare de partea binelui, dar au informații precare și puțină pricepere în domeniul relațiilor internaționale.

Când Kerry vorbește despre morală, n-am cum să-l cred. Ultimele sale isprăvi în Orientul Mijlociu, legate de dialogul israeliano-palestinian, nu pot stârni decât indignare. Zelul său de a aplica politica Ierusalimului – orb la realitățile din Palestina – îl definește ca pe un personaj profund duplicitar.
Dacă Franța și Marea Britanie (fostele puteri coloniale din Levant) au fost mereu grăbite să intervină direct în Siria, așteptând doar un pretext (atacul chimic din 21 august e cea mai bună ocazie), Germania n-a ezitat să-și exprime reticența. Reticent s-a arătat, până foarte de curând, și președintele Obama. Pe bună dreptate. Siria ar deveni teatrul unui război global, în care Statele Unite și aliații săi vestici s-ar confrunta fățiș cu Rusia. Siria – odată liniștită – ar deveni un cap de pod spre Iran.

Decizia pe care o are de luat președintele Barack Obama, cu neoconservatorii în coaste, e una extrem de grea. Poate cea mai grea din mandatele sale.

Un nou Afganistan, o nouă Bosnie,un nou Irak? Din toate câte puțin, într-o lume vlăguită de criză, a cărei soluție de redresare – spun economiști de prestigiu- ar putea fi un război mondial.

Invocam, când începuse primăvara arabă, un nume – Prințul Bandar, despre care promiteam să vă spun o lungă poveste (o s-o fac la iarnă, la gura sobei). Astăzi, Bandar bin Sultan e șeful Serviciilor Secrete din Arabia Saudită și trage puternic sforile în spațiul sirian. Toate milițiile jihadiste care roiesc în jurul Armatei Libere Siriene (antrenată de CIA și de experți militari israelieni și iordanieni) sunt (și) creația lui. Straniul personaj (cel mai longeviv ambasador saudit în Statele Unite, aflat la post în 11 septembrie 2001, foarte apropiat președintelui Bush-Junior) a avut, în urmă cu trei săptămâni, în apropierea Moscovei, o întâlnire de taină cu președintele Putin. (O confirmă până și agențiile de presă din Golf). I-ar fi făcut acestuia din urmă oferte „petroliere” de nerefuzat și, totuși, puterea de convingere pare să nu-l fi clintit pe președintele Putin în chestiunea siriană. Zilele trecute, Prințul Bandar s-a întâlnit cu Sir Robert John Sawers, șeful MI6. Nu e greu de dedus care a fost tema discuției.

Flotele rusești din Mediterana și Marea Neagră au fost puse în stare de alertă. Trupe importante sunt desfășurate în centrul și sudul Rusiei. De cealaltă parte, comandații militari britanici, francezi, turci, italieni, canadieni, saudiți și qatarezi s-au reunit duminică, în Iordania, la cartierul general al forțelor aliate, sub comanda generalului Martin E. Dempsey, șeful Statului Major Interarme al Statelor Unite. Distrugătoare americane cu rachete Tomahawk au ajuns în Mediterana.

Dacă președintele Obama va decide, totuși, să intervină, o va face (n-ar fi prima oară) fără mandatul Consiliului de Securitate al ONU (unde Rusia și China au drept de veto). Va intra într-un război global, ale cărui etape sunt greu de anticipat. Și (n-ar fi prima oară) s-ar situa, vrând-nevrând, inclusiv de partea jihadiștilor sunniți, care luptă împotriva șiiților allawiți fideli lui Bashar Al-Assad.