În 1990, sfârșitul comunismului, România avea 13.756 de kilometri de rețele simple de canalizare. În 17 ani care au curs de atunci, până la finalul lui 2006, ultimul cu România în afara UE, a mai construit 4.852 de kilometri, ajungând, prin urmare, la 18.608 kilometri.
De la 1 ianuarie 2007 (data aderării la UE) până la finalul lui 2016 (ultimele date statistice), rețeaua de canalizare a ajuns la 34.354 kilometri – un plus de 15.746 de kilometri, în 10 ani.
Institutul Național de Statistică (INS) a publicat miercuri datele privind numărul locuințelor racordate la rețelele de canalizare: 50,8% din numărul rezidenților în România sunt conectați la o astfel de rețea. Toată lumea a început cu plânsete: vai, doar jumătate din populația României! Ce rușine! Nimeni nu s-a uitat înapoi! Or, dacă vrei să știi unde te afli, mereu trebuie să te uiți de unde ai plecat!
În comunele Ivești și Liești, din județul Galați, se întâmplă, de câțiva ani, neîntâmplatul. Buldozere mari au săpat gropi adânci pe străzile pe care, în urmă cu 10 de ani, nu puteai merge, pe ulițele de pământ, fără galoși, la cea mai mică ploaie. Apoi au apărut unii care au pus niște țevi, cum doar sătenii tineri, plecați la muncă în Italia, au mai văzut. Apoi, în fața fiecărei case, au apărut niște chestii ciudate, un fel de casete cu niște ceasuri și niște unii care îți ziceau: ai acum apă curentă și canalizare în fața porții. Ai și gaze. Dacă vrei să te racordezi, bine, nu vrei, nu! Noi ți le-am adus în fața porții.
Și, după asta, au asfaltat și străzile!
Primarul exulta. Vedeți ce face PSD? Păi, aveați voi gaze, dacă nu eram noi? Ia, zi, moșule, credeai vreodată că o să te speli la chiuvetă și nu la lighean?
Din 2007 și până anul trecut, numărul gospodăriilor racordate la rețeaua de canalizare a crescut cu 66%. Dacă, în 2007, la sistemele de canalizare aveau locuințele racordate 6,1 milioane de persoane, la finalul anului trecut, numărul ajunsese la 9,97 milioane de persoane, reprezentând 50,8% din populația rezidentă (19,64 milioane de persoane). Patru milioane de oameni beneficiază azi de o rețea de canalizare în plus, față de 2007, anul aderării României la UE.
Din ce bani? Cine a finanțat extinderea rețelelor de canalizare cu aproape 16.000 de kilometri, din 2007 încoace?
În 2007 și 2008, cheltuielile de capital (investițiile din buget) au fost de 3,8%, respectiv 4,5% din PIB. În 2016, ele au ajuns la 2,5% din PIB. De ce? Pentru că guvernele succesive au aruncat în cârca UE obligațiile lor de investiții – canalizări, gaze. Județul Galați a avut un program de peste 110 milioane de euro de la UE prin POS Mediu pentru rețeaua de canalizări. Fără acești bani, comunele Ivești și Liești nu ar fi avut în veci apă curentă sau gaze.
POS Mediu și programul Regio au însemnat pentru satele și orașele din România 8-9 miliarde de euro, bani cu care unele dintre ele nu mai arată chiar a ghetouri.
Rețeaua de gaze a crescut de la 28.960 de kilometri în 2006 la 39.668 în 2016, în mare parte cu banii UE. Aproape 11.000 de kilometri de conducte, extinse cu banii Uniunii.
Iar primarii câștigă alegerile pentru că „PSD a băgat gaze”.
La vârf, PSD acuză UE că finanțează „statul paralel”.
Este însă mult mai grav. UE finanțează statul subteran.