Societatea „în civil” și legile Big Brother

Vrem să fim feriți de atacuri teroriste și de crimele comise în numele fanatismului religios, vrem ca SRI și autoritățile de siguranță națională „să vegheze patria” și să ne apere, însă le ținem cu mâinile legate. Este o pledoarie a serviciilor secrete nu doar din România, pe care este greu să o combați. Atunci când însă ea vine la pachet cu impunerea unor restricții ale unor drepturi și libertăți sau a arogării unor puteri necontrolate de nimeni în stat, scăpate din afara oricărui sistem democratic de „checks and balances”, ea devine discutabilă, dacă nu chiar periculoasă.

În România s-a creat, ca întotdeauna când este vorba de legi și chestiuni prea stufoase pentru publicul neantrenat în așa ceva, isterie și talmeș-balmeș. Tot ce s-a legiferat în ultimii ani cu privire la date personale, internet și telefonie a intrat sub cupola conspiraționist-malefică a etichetei Big Brother. Ca să fie clar, trei mari și late au fost modificările legislative înfierate nu doar public, ci și de judecătorii Curții Constituționale, ultimii constatând că două din aceste legi nu respectă drepturile garantate de Constituție.

Este vorba de obligația furnizorilor de telefonie și internet de a stoca pe o perioadă de 6 luni datele utilizatorilor (nu conținutul comunicațiilor, ci datele tehnice care să permită identificarea și localizarea în spațiu și timp); de obligația acelorași furnizori de a cere datele personale ale utlizatorilor de cartele telefonice prepay și de rețele wifi publice; și de obligația acelorași furnizori, precum și a oricărei firme care are în administrare o rețea sau un sistem informatic, de a pune la dispoziția serviciilor secrete și a structurilor specializate din MAI și MApN date tehnice de pe serverele lor, doar în baza unei „solicitări motivate”, fără un mandat de la judecător.

În primele două cazuri, Curtea Constituțională a spus nu, în al treilea caz, denumit Big Brother 2, sesizarea se dezbate încă la CCR, legea nefiind încă în vigoare și aflându-se la promulgat, pe masa președintelui Klaus Iohannis.

Sângele de la Paris a venit ca un șoc pentru întreaga Europă. Pentru SRI și orchestra autorităților de siguranță națională, a însemnat însă o nouă gură de aer în reluarea apologiei pentru aceste legi. Terorismul ne bate la ușă, iar noi nu putem opera în afara legii, s-au plâns serviciile, stârnind zâmbete pe la unele colțuri.

Într-un ultim efort, SRI a încercat să dreagă busuiocul, explicând publicului că nu a înțeles prea bine ce a vrut să spună autorul în legea securității cibernetice. Recurgând la desene școlărești cu Zorro, ce par realizate de un novice într-ale Paint-ului, SRI cere publicului să îl creadă pe cuvânt că, în ce privește accesul la serverele firmelor, inclusiv ale celor de internet și telefonie, în cazul unui atac cibernetic ce afectează sisteme ce țin de siguranța națională, acest lucru se va întâmpla doar cu mandat de la judecător. Nu contează că acest lucru nu este specificat nicăieri în legea ce a provocat întregul scandal. De dragul siguranței naționale, ar trebui să închidem ochii și să credem.

Faptul că un serviciu secret și autoritățile angrenate parțial în activitatea sa fac lobby pentru o lege care le-ar ușura munca operativă și ne cer să nu mai suflăm atât în iaurt când e vorba de libertățile cetățenești nu e de mirat. La fel se întâmplă în SUA sau în Marea Britanie.

Amuzamentul apare însă când vezi că o alăturare nebănuită de ONG-uri aparent civile, de la cele ale analistului de toată ziua Alexandru Cumpănașu (beneficiar de fonduri europene pe filiera MAI, de sediu de la RA-APPS și de mașină cu șofer) și al ziaristului Dan Cărbunaru (fost oficial al MAI, cu grad), la sindicatul din educație al lui Marian Nistor și federația de turism a lui Dan Matei Agathon, se transformă în cor de lobby pentru SRI, intitulându-se societate civilă.

Reluând cuvânt cu cuvânt un comunicat de presă al SRI, ong-ul domnului Cumpănașu își asumă la persoana I pledoaria serviciilor și îndeamnă civilia cu aplomb: „Asociația pentru Implementarea Democrației subliniază în mod responsabil că accesul autorităților competente la un anumit echipament IT (…) se poate realiza exclusiv în baza unei autorizații eliberate de judecător„. Exact cuvintele din comunicatul SRI.

Alexandru Cumpănașu și ong-ul său au reușit chiar performanța de a obține de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării un punct de vedere care să servească SRI în susținerea legii privind cartelele prepay: noi, ăștia care plătim abonament la mobil, am fi discriminați față de cei cu cartele prepay, pentru că nouă ni se cer datele personale la contract, iar ălora nu. Păi, să nu ieșim noi, posesorii de abonament mobil, să ne strigăm drepturile în stradă, cerând CNP și buletin de la privilegiații cu prepay?

Această „societate în civil”, veritabil grup de lobby pentru bunul mers al SRI zilele acestea, este la fel de amuzantă ca și subita grijă a deputatului (pe atunci PSD) Sebastian Ghiță de a promova, în 2013, alături de un alt tânăr vajnic, pesedistul Georgian Pop, legea identificării utilizatorilor de cartele prepay, inițiativă preluată ulterior de Guvern și picată la CCR în 2014. Cei doi aveau măcar scuza că sunt membri în Comisia parlamentară de control al SRI, pentru a-și justifica grija pentru promovarea instrumentelor de lucru ale serviciilor secrete.

Cât de amuzați vor fi însă magistrații de la Curtea Constituțională sau din Consiliul Superior al Magistraturii de acest cor de lobby-iști civili ai serviciilor secrete? Precedentele CCR și declarațiile de la CSM nu conțin deocamdată zâmbete complice, ci doar avertismente că desenele cu Zorro și orchestra de colindători civili cu ONG la purtător nu impresionează prea mult.