Prima pagină » Puterea Gândului » Spectacolul jalnic al liderilor UE. Cabala mediocrilor

Spectacolul jalnic al liderilor UE. Cabala mediocrilor

Spectacolul jalnic al liderilor UE. Cabala mediocrilor
„Un sistem rupt de lume și de realitate"

Emmanuel Macron a avut dreptate ieri, iar situația a rămas neschimbată și astăzi: „Câtă vreme nu ne-am reformat medoda guvernmentală, nu vom putea fi credibili la nivel internațional și nu vom putea extinde Uniunea Europeană. Nu putem avea o lume din ce în ce mai violentă pe subiecte geopolitice, climatice, cu democrații iliberale sunt în curs de afirmare, și să fim un club de 28 care se reunește fără să decidă vreodată. Să fim serioși! Și concetățenii noștri văd asta! Deci, depinde de noi să ne mișcăm. Trebuie să ne schimbăm regulile! Îmi voi depune toată energia în acest scop (…). Am să refuz orice formă de extindere, înaintea unei reforme profunde a funcționării noastre instituționale, pentru a avea acel spirit de seriozitate. Nu suntem serioși procedând astfel, nu ne putem petrece atâtea ore în vorbărie!”.

(Cred că președintele Iohannis se simte confortabil și la Bruxelles. O să spuneți: e firesc, reprezintă o țară mută și marginală. Imaginea Uniunii Europene pe care ne-a oferit-o președintele României în ultima sa scriere e una de turtă dulce).

Macron s-a lansat En Marche cu o viziune subordonată unui proiect de țară, știind bine că „a alege președintele Franței înseamnă a-l alege pe cel care se va așeza, în numele Franței, la masa Consiliului European”. A știut unde se duce și ce are de făcut pentru a onora măreția patriei sale (despre care vorbește cu entuziasmul lui de Gaulle).

A spus-o într-o carte exemplară („Revolution”, Scribe Publications 2017) și o repetă de atunci cu obstinație: „proiectul părinților fondatori [ai Uniunii Europene] s-a împotmolit în proceduri. S-a pierdut în tratate. S-a rătăcit din lipsă de viziune (…). Uniunea Europeană a început să lâncezească din cauza noastră, a tuturor. Este vizibilă acum, peste tot, un fel de epuizare a ideilor și a metodelor. Un sistem complet, care-și dă duhul și se învârte în gol. Întâlnirile la vârf ale șefilor de stat și de guvern au ajuns niște caricaturi; în spatele ușilor închise se repetă marile principii și se mai schimbă câte un cuvânt în câte o declarație, pentru a nu se relua întocmai textul reuniunii precedente. Un sistem rupt de lume și de realitate”.

Un sistem ghidat de o cabală a mediocrilor și servit de o birocrație aiuritoare.