Spiritism în cimitir cu Viorica, Liviu, Klaus și răposatul Nicolae. Comuniști și securiști
În afara tratamentelor obișnuite, pe bază de medicamente sau electroșocuri, medicii recomandau și ședințe de spiritism. Specialiștii pretindeau că discuțiile cu persoane trecute în lumea celor drepți aveau efecte benefice asupra psihicului. Îl întăreau (acolo unde era cazul) sau îl slăbeau, dacă pacientul manifesta simptomele unui dispreț profund față de conducerea spitalului.
Am ales în mod special o noapte cu lună plină. Încă mirosea a tămâie și lumânări arse când am ajuns în cimitir, la masa rotundă din lemn de brad, împreună cu Viorica, Liviu, Klaus și Dacian.
Suntem pregătiți, ca de obicei, să aducem o jertfă spiritelor invocate. Președintele Liviu ține în brațe un godac de 8-9 kilograme. Dintr-odată animalul începe să se agite, grohăie strident, intuiește cam ce-l așteaptă. Cu o dexteritate care i-ar fi făcut invidioși până și pe agenții Mosad, Liviu încearcă să-i taie gâtul fără pic de milă, însă purcelul se zbate și scapă. O ia la goană ca nebunul, printre morminte.
– O să facem altădată pomana porcului, oftează șeful, apoi potrivește în mijlocul mesei telefonul mobil prin care urmează să vorbim cu spiritele.
Câteva minute ne certăm. Pe cine să invocăm de data asta? Președintele Liviu l-ar vrea drept partener de discuții spirituale pe fostul premier Adrian, de la care să învețe ce înseamnă o dictatură de fier într-o mănușă de catifea. Îi atrag atenția că Adrian încă trăiește, e internat la salonul 69-70, deci nu poate fi contactat pentru ședința de spiritism. Viorica e dezamăgită, umflă un balon și îl sparge la urechea lui Klaus. Bărbatul se sperie și cade cu tot cu scaun peste o cruce proaspăt vopsită.
– Asta-i pentru că ai refuzat-o pe Olguța și mi-ai pus bețe-n roate cu bugetul, fraiere! Data viitoare avem grijă, da?
Aparent consternat, însă în realitate zâmbind pe sub mustață, Dacian vine cu altă propunere:
– Eu l-aș invoca pe generalul Iulian, fostul șef al Securității spitalului. Este cel mai în măsură să confirme, odată pentru totdeauna, că alianța USR-Plus nu are legătură cu securiștii de ieri sau de azi.
Ideea lui Dacian o face pe Viorica să fluiere ironic, țuguindu-și buzele.
– Din partea mea, Daciane, poți să-l chemi la ședința de spiritism și pe Sfântul Petru, că tot față de securist ai!
Remarca îi provoacă lui Dacian o grimasă. Țipă contorsionat de furie:
– Te dau în judecată, analfabeto!
– Și? Ce-o să-mi iei? Pijamalele?! Ești invitatul meu.
Până la urmă, suntem nevoiți să tragem la sorți din mai multe variante: dictatorii Adolf și Nicolae, Napoleon, Terente, Vadim, starleta Marilyn sau călugărul Vasile. Din urnă iese numele lui Nicolae, fost șef al spitalului în perioada comunistă.
Ne punem glugile negre pe cap și degetele arătătoare pe fundul unui pahar răsturnat cu gura-n jos. Cu voce gravă, Liviu invocă sufletul dictatorului prin formula consacrată:
– Rugăm spiritul lui Nicolae să ne servească în această ședință de spiritism. Când va veni, să vorbească pe mobil. Am dat pe speaker.
Liniștea grea de după invocarea lui Nicolae e spartă de motoarele avionului companiei Țiriac, plecat s-o aducă pe Elena din Costa Rica (la cererea expresă a doctoriței Codruța). Pe urmă auzim în difuzorul telefonului vocea inconfundabilă a fostului dictator.
– Alo! Alo! Tovarăși! Rămâneți la locurile voastre, începe ședința de spiritism… Sunt eu, Nicolae! Întrebați-mă orice și vă răspund.
Mai încurcat decât un profesor de fizică scos la tablă să explice bugetul, Klaus se poticnește când încearcă să pună întrebarea de o mie de puncte. În sfârșit, își face curaj și o enunță dintr-o suflare.
– Cine este continuatorul PCR în cadrul Spitalului Micul Pentagon?
Simt cum masa din lemn de brad se ridică în aer, levitează preț de câteva clipe, apoi cade brusc cu o bufnitură care îi zbârlește părul Vioricăi.
Din telefon se aude vocea dictatorului:
– Dragi tovarăși, dacă ne referim la metodele staliniste ale PCR, continuator de frunte este președintele Liviu împreună cu gașca lui. Dacă ne referim la oameni, atunci vorbim despre absolut toate partidele…
Cu urechile pâlnie, Viorica chicotește după ultimele cuvinte ale dictatorului. Pare parțial satisfăcută. La fel și Liviu. În schimb, Dacian fierbe, bate cu pumnul în masă:
– Nu-ți permit! Te dau în judecată! Noi nu suntem comuniști, cu atât mai puțin securiști.
– Alo, alo, tovarășe Dacian, rămâi la locul dumitale. Dacă băieții tăi sunt de dreapta, adică anticomuniști, atunci de ce votează cu LGBT-ul și împotriva familiei tradiționale și de ce merg pe mâna neomarxiștilor de la Bruxelles? Ori eu am murit de prea mult timp ca să mai înțeleg ceva, ori politica e curvă și în capitalism, nu doar în comunism. Altă întrebare, tovarăși…
Dintr-un colț al cimitirului se aude cucuveaua. Superstițioasă, Viorica își face două rânduri de cruci, apoi scuipă-n sân.
– Piei, drace!
Masa levitează din nou, de data asta ridicată de forța nevăzută din pantalonii lui Liviu. Președintele tușește formal, un pic jenat, înainte de a pune următoarea întrebare.
– Tovarășe Nicolae, credeți că procedăm corect cu multinaționalele care sug sângele poporului? Facem bine că le suprataxăm?
– Țin minte ca acum, dragi tovarăși și prieteni… Și mie au încercat să mi-o pună multinaționalele, în cârdășie cu bancherii. De fapt, de aici mi s-a tras și moartea, ca să fiu sincer…
– Dă-o pe direct, Nicule! Miliardarul filantrop și cu masonii lui ne-au futut pe amândoi de ne-au îndoit!
În telefon intervenise peste Nicolae o voce de femeie nervoasă.
– Cine-i acolo? întreb.
– Cum cine?! Eu, Lenuța! Soția dictatorului. Aveți grijă, măi băieți, vă paște un mare pericol!
– Ce pericol, tovarășă Elena?
– Deja văd primele semne. Multinaționalele au început să părăsească spitalul. Pleacă în Africa, la forță de muncă mai ieftină și vă lasă în curul gol, așa cum meritați. Ați vândut industria lui Nicu pe doi lei și ați vrut globalizare. Na, poftim globalizare! Sunteți ultima găină din Europa, râd de voi până și ungurii, pe care Nicu i-a pus cu botul pe labe. Măi băieți, lăsați-ne pe noi să conducem spitalul – fie și prin spiritism – că oricum o facem infinit mai bine.
Se aud clopotele în turla bisericii. Pe nesimțite, Viorica s-a dus să le tragă. Încearcă să alunge spiritele rele.
(va urma)