Statul perpendicular intră la pensie
Ca să nu ne pierdem în mult prea multele amănunte ale pachetului de măsuri anvelopat în pompoasa denumire de mai sus (revoluție), și plecând de la enunțul din șapou, dacă angajatorul privat/statul, în calitate de angajator, va majora salariul brut al amploaiatului cu o sumă care să acopere contribuțiile de plată la stat, trecute de la angajator în sarcina angajatului, atunci și numai atunci, românului îi va crește salariul net cu vreo „doi roni”. (Mișa îi spune leului ron, ca să pară, probabil, mai robust, mai valoros).
Dacă, însă, angajatorul nu va completa brutul angajatului – după ce acesta devine plătitor direct, din propriul venit, al contribuției, la stat – cu respectiva sumă (situație perfect posibilă, de vreme ce un angajator privat, de exemplu, nu poate fi obligat de stat în ce fel să-și construiască politica bugetară), pierderea angajatului va ajunge undeva la 20 – 22 la sută din vechiul său salariu net.
Sigur că patronatul de bună credință va lua în calcul compensarea sumelor în discuție, ceea ce înseamnă, însă, operațiuni generatoare de costuri suplimentare, pentru fiecare companie în parte, și diverse alte consecințe.
Nu e nicio surpriză că, în aceste condiții, angajatul român (care nu-i e, deloc, limpede la ce să se aștepte), patronatul și sindicatele, ies în stradă și cer explicații despre încâlcitul „set” de manevre revoluționare.
Evident că guvernul – ofensat – încearcă să nu dea străzii prea multă importanță, și declanșează atacul la inamicul de serviciu: multinaționalele, care „inflamează societatea civilă”, necăjite că pe viitor, datorită vigilenței guvernamentale, nu-și vor mai putea exporta profitul.
Ca să vezi… Dar dincolo de toată această abureală comică, nu mai e niciun secret că revoluția fiscală a izbucnit din disperarea financiară a guvernului Tudose. Din foamea sa de bani, declanșată de majorarea nesustenabilă a veniturilor tuturor aparținătorilor statului autentic și neparalel.
Și ce s-a gândit „pătratul” Vâlcov-Mișa-Tudose-Dragnea când s-a ridicat întrebarea „de unde luăm bani ca să acoperim miliardele necesare umplerii golurilor din bugetul 2018?!”.
De la pensii, vezi bine!
Pentru asta, prima prostie rostită pe stomacul gol, de Mișa, odată angajat la guvern, a fost „desființarea Pilonului II de pensii”.
Omului, asta i s-a spus, el asta a reținut.
Și pentru că reculul prostiei a izbit guvernul cu capul de perete, Vâlcov a declanșat revoluția, și a hotărât pentru noi toți: se trece contribuția de la angajator la angajat – unu, ca să fim siguri că CAS și CASS vor fi plătite întocmai și la timp, întrucât, dacă pe angajator îl prindem greu, pe angajat îl jupuim, lunar, de viu; doi, incluzând în brut contribuția, mărim baza de calcul, majorând, totodată, cuantumul contribuției; și, trei, pe fondul nebuniei revoluționare, deturnăm jumătate de la Pilonul II de pensii, către Pilonul I, că ăsta e al nostru, al statului neparalel, și nu ne-ntreabă nimeni ce facem cu banii din el.
Și uite-așa, cu miliardele bugetului asigurărilor sociale, ca fond de rulment (ca să nu-i spunem buffer), stăm altfel de vorbă cu alegătorii noștri.
Oameni buni, frați români revoluționari, eu zic să stați cu ochii pe bugetul de pensii ca pe butelie, că oamenii sunt disperați!