Strict despre ce înseamnă „oportunitatea politică” pentru revocarea șefei DNA

Imediat, mașina națională de făcut scenarii s-a pus în mișcare: cei mai mulți au tradus oportunitatea politică prin dorința președintelui de a-și asigura un al doilea mandat, șansă ce ar fi ratată dacă ar revoca-o pe procurorul-șef Laura Codruța Kovesi. Există și minoritatea care crede că președintele va semna revocarea tocmai ca să-i asigure lui Kovesi timp suficient spre a-și pregăti ea candidatura pentru Cotroceni. Oportunitate politică în scandalul revocării nu înseamnă însă doar calcul electoral personal, cât mai curând defensivă diplomatică. Când a răspuns la întrebarea de mai sus, Iohannis era la Bruxelles, la summitul informal al șefilor de state și de guverne pe tema bugetului UE după Brexit, un summit precedat de un dineu și mai informal unde au fost invitați reprezentanții a 13 țări, între care și cele patru din Grupul de la Vișegrad, rebelii Estului. Președintele român n-a fost invitat, premierul bulgar a fost doar fiindcă țara sa deține acum președinția UE. După ce amici și inamici ai României s-au grăbit să îndese România în aceeași oală „neliberală” cu Polonia și Ungaria, ministrul Tudorel Toader a spus că nu e nicio legătură între situația justiției din România și cea din Polonia. Și chiar nu e: Polonia nu are MCV.

Dintre toate țările UE, numai România și Bulgaria au intrat în UE cu MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare), un fel de brățară electronică de supraveghere pentru deținuții eliberați condiționat. Abia când va fi ridicat MCV, prin care UE evaluează și dictează periodic ce trebuie făcut pentru reforma judiciară și combaterea corupției, România și Bulgaria ar căpăta statut de zone civilizate ale UE. Orice fel de scandal legat de justiție și anticorupție dă pretextul prelungirii MCV și va fi exploatat de oficialii sau țările care se opun admiterii noastre în Schengen ori găsesc că ar trebui să ni se mai taie din banii alocați de la bugetul UE. Prin urmare, președintele se dovedește cu atât mai responsabil cu cât reușește să reducă proporțiile acestui scandal și să-l facă să se stingă cât mai repede. Chiar dacă ar fi avut înclinații de președinte-jucător și ar fi fost tentat să amplifice conflictul, eventual să se plângă și el la Bruxelles că România e sub asediu, cum au făcut aleșii români de la Strasbourg, corect din punctul de vedere al interesului țării ar fi fost să rămână calm și să arate că ține situația sub control *) – cum de altfel a și făcut, prin comunicatul scurt emis imediat după prezentarea raportului lui Tudorel Toader.

Câțiva ziariști au dezgropat sugestia lui Iohannis de anul trecut privind un referendum asupra justiției, întrebându-se dacă nu cumva ar fi momentul ca ea să fie resuscitată în chip de armă în războiul cu „penalii”. În realitate, ea nu era o armă, cum fusese ideea de referendum pentru președintele Băsescu, ci o pârghie de obținut un soi de nou „consens de la Snagov” (e vorba de declarația din 1995 a tuturor partidelor parlamentare de susținere a strategiei pentru aderarea la NATO și UE), unde consensul să fie de data aceasta unul cât mai larg pentru susținerea strategiei naționale anticorupție. Ca să înțelegem asta, e de ajuns să citim cu atenție pasajul de mai jos din raportul MCV din noiembrie anul trecut (și să ne aducem aminte de disputele stârnite vara trecută de întrebarea dacă era sau nu oportun ca trei instituții cu funcții diferite în sistem – CSM, Ministerul Public și ÎCCJ – să semneze laolaltă una și aceeași declarație de susținere a luptei anticorupție):

„Dat fiind că punerea în aplicare a strategiei anticorupție a fost lansată la nivel tehnic, în prezent, aceasta are nevoie de o susținere politică vizibilă din partea Guvernului și a autorităților locale (…) Miniștrii responsabili de administrația publică centrală și miniștrii din sectoarele cheie, cum ar fi Educația sau Sănătatea, ar putea juca un rol deosebit de important. În iunie, ministrul Justiției a invitat cele două camere ale Parlamentului să semneze o declarație comună de sprijinire a Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020. Acest lucru nu a avut încă loc. În general, prevenirea corupției ar trebui să devină o prioritate politică, în special prin luarea măsurilor necesare pentru a sprijini pe deplin punerea în aplicare a Strategiei Naționale Anticorupție la nivel central și local, asigurarea stabilității cadrului juridic relevant, precum și menținerea rezultatelor pozitive obținute de organele de urmărire penală.”

Pentru UE și SUA, imaginea definitivă a acestei lupte anticorupție este evident Laura Codruța Kovesi. Europarlamentarul PMP Siegfried Mureșan, dorind să combată acuzația ministrului Toader cum că șefa DNA ar fi făcut declarații de natură să afecteze imaginea României, a postat aproape reflex pe Facebook o listă a titlurilor apărute despre Kovesi în presa internațională: „Associated Press: Kövesi este cea mai puternică femeie din România, fiind vârful de lance într-o luptă anticorupție care urmărește fără frică unii dintre cei mai puternici oameni din România; The Wall Street Journal: Un cruciat anticorupție care agită România; Le Monde: Eroina mișcării masive a societății civile; Politico.eu: DNA are un impact puternic într-o țară plină de abuzuri publice și conducere publică proastă; Der Spiegel: Vânătorul de corupți, femeia în fața căreia tremură politicienii români; Agence France-Presse: Kovesi a ajutat la aducerea în fața justiției a numeroși oficiali corupți în ultimii ani în una din țările cele mai afectate de corupție din UE; The Washington Post: Laura-Codruța Kovesi, curajosul șef al autorității anticorupție.”

Mai ales în perioada de acum, când euroscepticismul a crescut, UE are nevoie ca de aer de povești de succes, cu europence curajoase precum comisarul UE pentru concurență Margrethe Vestager, biciul multinaționalelor americane care fac optimizări fiscale, sau europeni ambițioși ca vicepremierul din Luxemburg, Etienne Schneider, grație căruia țara sa a devenit prima din Europa care autorizează exploatarea resurselor minerale din cosmos. Prima femeie din România devenită procuror general, tânără și sportivă, ortodoxă practicantă, cu o recoltă formidabilă de nume grele deferite justiției, Kovesi a furnizat ani la rând atât în UE, cât și în SUA material pentru o poveste perfectă de succes din exotica și corupta Europă de Est. În absența unor acuzații imposibil de combătut (cum ar fi fost, de pildă, dacă Kovesi ar fi gâtuit un cetățean în direct la tv sau ar fi luat mită sub ochii unui stadion întreg de martori), încercarea de a contesta o astfel de figură simbolică ar fi fost oricum dificilă, chiar dacă ar fi venit din partea unui guvern format din laureați Nobel pentru pace.

Sub nicio formă însă n-are cum să fie credibil un atac la șefa DNA din partea unui guvern unde un condamnat penal a rămas consilier al premierului inclusiv după condamnare, guvern format de un partid condus de un condamnat penal și ai cărui parlamentari îl somează în gura mare pe ministrul justiției s-o revoce pe Kovesi și enunță deschis planuri de desființare a DNA. Europarlamentara socialistă Ana Gomes din Portugalia spunea la RFI că îi e greu să creadă că schimbările inițiate de PSD în sistemul judiciar n-au legătură cu o intenție de a frâna lupta anticorupție, din moment ce Liviu Dragnea însuși e cercetat de o anchetă OLAF. Atunci cum să fie convingător Tudorel Toader când le explică interlocutorilor săi de la Bruxelles că diverse planuri de modificare a legilor justiției, de care au auzit ei de la București, nu sunt adevărate?

*) Dezbrăcată de efectele emoționale și de interpretările juridice aberante, situația chiar este simplă. Ministrul justiției s-a sesizat din oficiu să inițieze procedura de revocare a procurorului-șef al DNA, pe motiv că își exercită necorespunzător atribuțiile manageriale, astfel încât a trimis motivația propunerii sale către CSM și Președinție; CSM va emite un aviz consultativ, apoi președintele va decide dacă aprobă sau nu revocarea. Nici ministrul Toader nu a comis vreo ilegalitate inițiind procedura (nemaivorbind de acuzația absurdă că ar fi comis abuz în serviciu fiindcă s-ar fi substituit CSM în evaluarea șefei DNA), nici președintele Iohannis nu este obligat să respecte avizul CSM (la fel este și la numirea procurorilor-șefi – în 2009 CSM a dat aviz negativ pentru reinvestirea Laurei Codruța Kovesi ca procuror general, însă președintele de atunci Băsescu a ignorat avizul) și nici nu este obligat de lege să aprobe propunerea ministrului justiției (nemaivorbind de acuzația absurdă că dacă nu ar aproba-o ar fi încălcată Constituția și s-ar naște un pretext de suspendare a președintelui).