Striviți de prezent. Lepra curtenilor

„Cele mai grave probleme care s-au abătut asupra lumii, în anii aceștia, sunt lipsa locurilor de muncă pentru tineri și singurătatea în care sunt abandonați bătrânii. Bătrânii au nevoie de îngrijire și de companie; tinerii – de muncă și de speranță. Dar nu au nici una nici cealaltă, iar necazul e că nici nu le mai caută. Sunt striviți pe prezent. Spuneți-mi: poți trăi strivit de prezent? Fără memoria trecutului și fără dorința de a te îndrepta spre viitor, construind un proiect, un viitor, o familie? Se poate continua astfel? Aceasta e, după mine, problema cea mai urgentă cu care se confruntă Biserica”.

Sunt cuvintele Papei Francisc, rostite în interviul realizat, la sfârșitul lui septembrie, cu Eugenio Scalfari, jurnalist și politician ateu, co-fondatorul prestigioasei gazete de centru-stânga, „La Repubblica”. O convorbire care, cum se întâmplă cu majoritatea declarațiilor Sanctității Sale, i-a entuziasmat pe credincioși și a consternat clerul conservator.   

Ce mai spune Suveranul Pontif, în dialogul din cămăruța sa austeră, „cam goală – o masă și cinci sau șase scaune, un tablou pe perete”, observă jurnalistul (alt prilej de neliniște pentru prinții Bisericii): „Prozelitismul este o absurditate solemnă, e lipsit de sens”. Și aruncă în aer o dimensiune a catolicismului, cimentată în secole.

La întrebarea „există o viziune unică a Binelui și cine o stabilește?”, răspunde nonșalant și nonconformist, exaltând liberul arbitru: „Fiecare dintre noi are o viziune proprie a Binelui și chiar și a Răului. Noi trebuie să-i  îndemnăm pe oameni să înainteze spre ceea ce ei consideră că  este Bine”. Lui Scalfari nu-i vine să creadă ce aude și reformulează: vreți să spuneți că „fiecare trebuie să asculte de propria conștiință. Cred că acesta este una dintre declarațiile cele mai curajoase făcute de un Papă”. Francisc continuă, impeturbabil: „Repet. Fiecare are o idee proprie despre Bine și Rău. Trebuie să aleagă să urmeze Binele și să lupte împotriva Răului, așa cum le înțelege el. Asta ar fi de ajuns pentru a face lumea mai bună”.

Chestionat asupra eventualei conotații narcisiace a poruncii de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți, episcopul Romei și Papa Catolicității explică senin: „Cuvântul narcisism nu-mi place, indică o iubire excesivă față de sine și asta nu e bine, poate aduce vătămări grave nu doar sufletului care e afectat de acesta, dar și relației cu ceilalți, cu societatea. Adevărata problemă este că cei mai loviți de narcisism – care este un fel de tulburare mentală – sunt persoanele care au multă putere. Adesea, conducătorii sunt narcisiști”. Bătrânul gazetar de investigații nu scapă prilejul să puncteze: „Și mulți conducători ai Bisericii au fost”. Papa Francisc nu evită  subiectul: „Conducătorii Bisericii au fost adesea narcisiști, flatați și încurajați negativ de curtenii lor. Curtea este lepra papalității”. Vine întrebarea firească: „Faceți cumva aluzie la Curie?”. Iar Papa răspunde cu stupefiantă cutezanță, lansându-se în ceea ce am putea numi propriul său program arhieresc: „În Curie sunt uneori curteni, dar Curia în ansamblu este cu totul altceva. E ceea ce în armată se numește intendență, gestionează serviciile care slujesc Sfântul Scaun. Însă are o hibă: este Vaticano-centrică. Se pereocupă de interesele Vaticanului, care sunt și acum, mai ales interese lumești. Această viziune Vaticano-centrică neglijează lumea care o înconjoară. N-o împărtășesc și voi face tot ce pot pentru a o schimba. Biserica este sau trebuie să fie din nou o comunitate a poporului lui Dumnezeu și a clericilor care se îngrijesc de suflete, care se află în slujba poporului lui Dumnezeu. Aceasta este Biserica – un cuvânt nu întâmplător diferit de Sfântul Scaun”.

Vorbește apoi despre Consiliul Cardinalilor (opt la număr), pe care l-a instituit în aprilie, cu misiunea de a reforma Curia, în prelungirea ideilor Conciliului II Vatican. La ora realizării interviului, Consiliul se afla în prima sa sesiune, urmând ca a doua să înceapă la începutul lui decembrie. „Am decis să numesc opt cardinali, care să-mi fie consilieri. Nu curteni, ci persoane înțelepte și animate de aceleași sentimente ca mine”. Suveranul Pontif își dorește o Biserică organizată „nu doar pe verticală, ci și pe orizontală”, pentru că Biserica este – cum îi place s-o definească – „poporul lui Dumnezeu, în călătoria sa prin istorie”.

Invocându-și unul dintre magiștrii spirituali – (pe Sfântul Francisc de Assisi) – primul iezuit pe tronul papal povestește cu însuflețire: Francisc „visa o Biserică săracă, care să se îngrijească de ceilalți, care să primească ajutor material și să-l folosească pentru a-i sprijini pe ceilalți, o Biserică lipsită de vreo preocupare pentru sine însăși. Au trecut opt sute de ani și vremurile nu s-au schimbat mult, iar idealul unei Biserici misionare și sărace rămâne mai actual ca oricând. Aceasta este Biserica pe care au predicat-o Isus și apostolii Săi”.