Structurile și memoria țărânii

Nu peste mult timp, securistul Marin Pârvulescu nu va mai putea fi deosebit de inginerul Gheorghe Ursu.

Gheorghe Ursu a murit spart pe dinăuntru în bătăi de Securitate și Miliție, Pârvulescu va muri de moarte bună, după ce și-a mâncat pensia zeci de ani.  Țărâna și cenușa n-au memorie – pe asta se bazează Tribunalul Militar care a hotărât definitiv, după 10 ani de tergiversări și respingeri, că maiorul Pârvulescu nu poate fi judecat pentru ordonarea și executarea torturării disidentului anticeaușist Gheorghe Ursu.

Nici nu s-a pus problema de condamnare. Poate că, în urma procesului, Pârvulescu ar fi fost achitat din lipsă de probe sau din alte motive juridice. Ceea ce nu vrea Tribunalul Militar să se întâmple este judecata în sine. Înfățișări, depoziții, martori care vorbesc, Pârvulescu care încearcă să se apere, presa care o să relateze.

Cine știe de unde poate să sară vreun iepure periculos, să rezulte până la urmă implicarea magistraților militari sau nu în represiunea ceaușistă? Destui dintre ei sunt activi și astăzi.  Și chiar dacă sunt intrați în Structuri după `89, instinctul de castă atemporală le funcționează fără greș: nu trebuie ca unul din Structuri, fie el și un bătrân cu un picior în groapă, să fie adus la lumină. Să i se pună întrebări și să răspundă.

Nu Parchetul Militar a refuzat să cerceteze cazul torționarului Alexandru Vișinescu?

Și Vișinescu sau Ficior sunt șefi de penitenciar din anii `50 – începutul anilor `60, în vreme ce cazul Ursu e din anii `80, Pârvulescu poate vorbi despre lucruri care încă n-au devenit un trecut prea îndepărtat.

Până acum, foarte puținii care au fost acuzați sau măcar aduși în dezbatere pentru ce au făcut în regimul comunist sunt milițieni, gardieni și securiști. Niciun procuror sau judecător n-a fost pus pe tapet în legătură cu rechizitoriile și sentințele pe care le-a dat și în urma cărora călăii și-au putut face treaba.

E un zid pe care Structurile își dau toată silința să-l mențină intact.