Sultanul și Țarul își dau mâna peste Marea Neagră

Nu va uita curând că, în mai, filfizonul politic din Downing Street 10 declarase disprețuitor că Turcia are șanse să intre în Uniunea Europeană cam prin anul 3000.

Faptul că Marea Britanie zgâlțâie Europa din temelii, șubrezindu-se în primul rând pe sine, Sultanul îl ia ca pe o oportunitate care nu trebuie ratată.

E atât de exaltat de degringolada din Occident, atât de încrezător în sine, încât – pentru țelurile sale mărețe de jucător global – amănuntul că se umilește înaintea Țarului, cerându-i iertare pentru doborârea avionului în noiembrie anul trecut, nu i se pare un preț prea mare.

Să nu ne îmbujorăm de emoție: fierbințile iertăciuni ale lui ErdoÄŸan ascund un rece calcul geostrategic.

Nu l-a sunat pe Putin, ci i-a scris apăsat.  „Restaurarea relațiilor tradiționale prietenești între Turcia și Rusia” la care ErdoÄŸan se referă în epistolă, înseamnă întoarcerea la status quo ante, la ceea ce construiseră împreună, turcii și rușii, până la doborârea avionului. ErdoÄŸan se întoarce la dansul său geopolitic – mai mult cu Moscova decât cu NATO. E conștient că va rămâne la putere câtă vreme va reuși să asigure creșterea economică și, pe cale de consecință, prosperitatea cetățenilor săi (ca „bunii autocrați” care au ridicat țările Asiei de Sud-Est), iar pentru asta depinde de gazul rusesc, aproape la fel de mult ca Germania.

Noul premier, Binali Yıldırım (Fulgerul), s-a și grăbit să anunțe public că Guvernul va împărtăși lumii curând progresele care s-au înregistrat în procesul apropierii de Rusia.

Ne-au ajuns blestemele chinezilor: trăim vremuri interesante.