Prima pagină » Puterea Gândului » Surprizele lui ErdoÄŸan

Surprizele lui ErdoÄŸan

Surprizele lui ErdoÄŸan
Pe măsură ce referendumul se apropie, e tot mai greu de ținut pasul cu declarațiile belicoase ale președintelui Turciei.

S-ar putea găsi uni care să spună că, până pe 16 aprilie, nici un cuvânt al lui Recep Tayyip ErdoÄŸan n-ar trebui luat în serios. E în campanie, declară orice i-ar putea convinge pe alegători că e omul providențial al viitoarei Turcii prezindențiale (în care funcția de prim ministru nu va mai exista, șeful statului își va putea menține relațiile cu partidul său politic, vârsta minimă a candidaților la Parlament se va reduce la 18 ani).
    
Poate dacă discursurile sale incendiare s-ar învârti în țarcul politicii interne, dacă ar face promisiuni sforăitoare celor peste 55 de milioane de cetățeni din țară cu drept de vot și celorlalți 3 milioane cu drept de vot din diaspora s-ar înscrie în normalitatea politicianismului găunos. Îngrijorarea e că se repoziționează diplomatic, insultând și amenințând.

N-a transformat doar Uniunea Europeană într-un dușman al Turciei. E drept că, așa cum declară în adunările populare, țara sa a fost ținută la ușa Uniunii vreme de 54 de ani. (Uită însă să adauge și motivele).  Încă de marți seara, la televiziune, anunțase „surprize” în ce privește relația cu UE, ca la câteva zile mai târziu să dezvăluie că, după referendumul de schimbare a Constituției, s-ar putea să urmeze unul în legătură cu continuarea negocierilor de aderare. Pe de altă parte, continuă amenințările că oricând tratatul asupra migranților (de 3,2 miliarde) poate fi în orice moment reziliat.

Mai mult și mai grav, inclusiv pentru securitatea României la Marea Neagră, e ambiguitatea care planează, de la tentativa de lovitură de stat, în relațiile Turciei cu NATO. Iar ultima declarație a președintelui ErdoÄŸan – făcută miercuri, la câteva ore după atnetatul de la Londra – e de-a dreptul sinucigașă: „Turcia nu este o țară cu a cărei mândrie să vă jucați (…) Dacă Europa continuă în acest fel, nici un european în nici o parte a lumii nu va mai putea circula în siguranță pe străzi”. Autointitulatul Stat Islamic ar invidia formularea.

Chiar astăzi, la o întrunire în cartierul muncitoresc Gaziosmanpașa, din Istanbul, președintele a reluat, cu și mai mult aplomb, atacurile la adresa Germaniei, acuzând-o că nu vinde armament Turciei (e vorba despre un anumit tip de tancuri, al căror export a fost suspendat), aliatului său în NATO, ci grupărilor teroriste (referința e la kurzii din Siria), acuzând liderii de la Berlin că îl fac pe el dictator, „dar când le zicem pe bună dreptate fasciști, autoritățile germane se ofensează”. A acuzat guvernul de la Berlin că nu ia măsuri împotriva găștilor neonaziste care desenează zvastici pe moschei.

Chiar dacă toate aceste ziceri ultranaționaliste ar fi pentru consum intern, în încercarea disperată de a reuni un popor dezbinat, problemele pe care președintele și le creează pe plan extern, cu aliații tradiționali și regionali, pot costa Turcia foarte scump. Dar nici un preț nu e prea mare pentru ca ErdoÄŸan să-și poată formaliza statutul de Sultan.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?