Șuturile pe sub masă ale zeilor legislativi ai României

Undeva, acolo sus, pe Dealul Parlamentului, nouă judecători decid în ședințe care se lungesc cu orele, în spatele ușilor închise, ce e bine și ce e rău în mersul instituțiilor și legilor din România. Sunt atât de sus, încât orice ar decide ei este literă sfântă: nu poate fi atacat sau contestat în niciun fel. Pot fi numiți Dumnezeii României. De la cea mai banală lege din Parlament, la demiterea președintelui, acești nouă oameni spun da sau nu. Și așa rămâne.

O singură pată are această Curte Constituțională, de care nu o va spăla nimeni, până când sistemul ei fundamental nu va fi schimbat. Este un apendice politic. Este o venerabilă adunare de profesioniști numiți în funcție de niște oameni care reprezintă tocmai opusul imaginii și reputației pe care ar trebui să le aibă Curtea Constituțională: onestitate, verticalitate, lipsă de dubii, independență a conștiinței. Aceste epitete nu pot sta decât rareori lângă cuvântul politician. De aceea, în România, cel puțin la nivel de percepție publică, aceste cuvinte nu se lipesc nici de Curtea Constituțională, pentru că ea există ca un apendice al politicienilor, care se vrea însă curat și uscat, de niciun interes pătat.

În compoziția actuală a Curții Constituționale, PDL și președintele Traian Băsescu au numit patru judecători. PSD și fostul președinte Ion Iliescu au numit trei judecători. Balanța este înclinată de un judecător propus de UDMR și de un altul propus de PNL. Indiferent de profesionalismul acestor judecători, aceasta este compoziția politică a Curții, pe care nu o poate nega nimeni, însă nici nu poate susține indubitabil că își primesc opiniile judecătorești la plic, de la partid.

Când dintr-o decizie a acestei instanțe supreme dispar hălci esențiale de text juridic, iar ceea ce ajunge la Guvern este o variantă pe placul puterii politice, se simte puternic izul pedigree-ului politic al Curții. Au fost erori tehnice, neintenționate, se mai întâmplă astfel de scăpări, spun unii dintre cei nouă judecători, în special cei numiți din partea PSD. E greu însă să crezi că la acest nivel pot apărea erori atât de bombastice.

Alți judecători, mai ales cei dinspre partea PDL, spun că dispariția paragrafelor care încurcau jocul USL cu listele electorale pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu a fost opera unui judecător de la Curte.

Joaca de-a paragrafele pierdute pe drumul dintre sala de ședință a judecătorilor și Guvern, respectiv Monitorul Oficial, face acum obiectul unui dosar penal la Parchetul General.

Nimic nu ar lovi mai puternic credibilitatea acestei instanțe care are rol de Dumnezeu legislativ în România, decât acuzația oficială a Parchetului că un judecător CCR are dosar penal, pentru că a mătrășit niscaiva paragrafe în interesul partidului care l-a numit acolo.

Chiar și așa, răul este pe jumătate făcut. După toate aceste bâlbâieli cu paragrafe lipsă și formulări eronate, e greu să mai crezi în imaginea unitară, de nezdruncinat, a unui CCR care împarte dreptatea în materie de legi și fricțiuni instituționale.

Mai degrabă, CCR arată acum ca o masă la care 9 respectabili stau demni și se luptă în texte de lege, dar pe sub masă își dau șuturi care cum prinde, iar când unii se duc să-și fumeze țigara, ceilalți le ascund hârtiile și le mai pun și o piuneză pe scaun. De altfel, dintotdeauna, multe decizii grele pentru țară date de Curte sunt ambigue și lasă loc de interpretări. Pentru că reflectă aceste meciuri pline de faulturi dintre judecătorii Curții.

De aceea, luările de poziție din Europa, din partea Comisiei de la Veneția sau din partea Comisiei Europene, au o lipsă pe care numai un român o poate înțelege, nicidecum un tehnocrat de la Bruxelles: în apărarea cărei părți a Curții Constituționale săriți? Partea care a lăsat pe dinafară niște paragrafe esențiale dintr-o hotărâre crucială pentru România este și ea apărată de autoritățile europene?

Parafrazând o vorbă din popor și croind-o în vers juridic, democrația este bună, dar depinde de care parte a statului de drept te situezi. Acest relativism golănesc nu ar trebui să se aplice Curții Constituționale și nici nu s-ar aplica, dacă natura ei politică nu ar exista.

Totuși, nu se poate să nu remarci că, atunci când Traian Băsescu era suspendat în 2007, Curtea Constituțională a fost ținta unor apropouri și semne de întrebare privindu-i independența politică și compoziția de personaje depășite, compromise, ba chiar colaboratoare cu fosta Securitate. Aceste îndoieli proveneau din partea PDL și a lui Traian Băsescu. Atunci, nu au existat luări de poziție de la Bruxelles, nici de la Berlin.

Acum, cei care au sărit în sus au fost cei din tabăra cealaltă – PSD și PNL. Traian Băsescu și PDL nu au avut de spus nimic împotriva CCR. Și totuși, este vorba despre aceeași instituție care, în 2008, desființa practic Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), luându-i dreptul de a da decizii definitive, după sesizarea lui Dan Voiculescu, alias Felix al Securității. Atunci, tabăra PDL a avut cuvinte grele la adresa Curții.

Care este diferența între atunci și acum? Atunci, PSD numise majoritatea judecătorilor din CCR. Acum, majoritatea aparține PDL, cu sprijinul tacit al UDMR. Această partajare politică nu ar trebui să existe într-o instanță de judecată, așa cum nu ar trebui să existe nici comentariile privind deciziile unei curți. Dar asta se întâmplă, deocamdată, doar la Bruxelles, unde Comisia de la Veneția nu este numită de politicieni.