Țara bunului-simț, în anul 13 al mileniului, de ziua sa

De ziua sa, România anului 13 al mileniului își îndreaptă mândră spinarea, se înfofolește bine (căci este un frig neașteptat), zâmbește și aplaudă defilările. Este unul din rarele momente de peste an când bunul-simț, împodobit discret cu tricolor, te scoate în felurite chipuri din casă.

Și nu te scoate fiindcă în anul 13 s-a băgat un milion de euro în parada militară, după mintea și vorbele unora urmând ca astfel ziua națională să fie mai națională Bunul-simț și un anume soi de demnitate se aprind și întrețin printr-o combustie specială, care nu se cumpără pe arginți. În 2012, când milionul de euro nu a fost, s-a sărbătorit mai modest, dar fără ca bucuria a ceea ce s-a văzut de 1 Decembrie să fie umbrită.

Un alt lucru care rămâne neînțeles minții celor care se cred veșnic în fruntea trebilor este că de ziua națională bunul-simț încuie auzul. Care refuză să vibreze la vorbe de tinichea. Și este prilejul în care se aud și se înghesuie atâtea cuvinte mari, dar golite, nu pentru că ar fi secat miezul expresiv al limbii române, ci pentru că aceia care le înșiră nu au dreptul moral să le spună. Nu poți fi zmeul subteranelor golăniei verbale și să-ți pui de ziua națională aripi de înger. Oricum te-ai numi și oricine ai fi.

Sunt motive pentru care, în țara anului 13, de ziua națională, bunul-simț personal sau „insular” (căci, din nefericire nu este fenomen „de masă”) face un mare exercițiu de auto-apărare. Nu paradă, căci cu așa ceva nu se defilează. Nu este nici izolare, nici autism social, nici spleen, nici „scârbă” de bon-ton. Nici măcare singurătate în mulțime.

Din exercițiul de auto-apărare fac parte: aplauzele din suflet, stegulețul păstrat peste an, paharul de vin ridicat acasă și bucuria de a fi cu aceia ca tine într-o zi cum nu este alta. Și acel: „Hai că nu suntem așa răi!”.

După 1 Decembrie, bunul-simț se duce la ale sale și nu mai iese în piață. Din sfială, din comoditate. Sau pentru că nu își cunoaște puterea. Este aici o mare așteptare, care se traduce printr-un cuvânt pur românesc: dor (care are doar sinonime poetice si este străin altor graiuri).

Pentru că multor oameni le este dor de o țară condusă prin puterea bunului-simț. În care să fie mai des Ziua României.

La mulți ani de ziua noastră!