Târzia neliniște a dlui Klemm

Iar povestea în sine este una relativ subiectivă și se referă la ceea ce, particular, se numește, existând sau nu, „liber-arbitru” – al politicianului în cauză, al politicienilor reprezentați de politicianul în cauză, al comunicatorilor și formatorilor de opinie, și, nu în ultimul rând, al cetățeanului, uneori profund turmentat de multitudinea informațiilor contradictorii recepționate.

Astfel, se poate spune că politicienii își rezolvă, convenabil, problemele, cu mâna alegătorilor, posesori de „liber-arbitru” edificat de comunicatorii formațiunilor politice, precum și de formatorii de opinie.

De aceea, mi se pare nedreaptă acuza implicită a ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, cu referire la alegătorul român: „Cred că trimite (acest vot – n.n.) un semnal periculos SUA, partenerilor internaționali ai României și, cred, cetățenilor români, când politicieni care au fost – în acest caz cel puțin (Cherecheș? – n.n.) -, investigați, condamnați și trimiși la închisoare și aleși pentru postul de primar. (…) Uneori este greu să explic sau să înțeleg cum de un candidat care este în închisoare a fost ales; este foarte dificil de explicat”.

VIDEO George Simion refuză consultările de la Cotroceni: „Cum să ne întâlnim cu un personaj care uzurpează calități oficiale”

13:00

EXTERNE Ministrul german al Apărării, despre AMENINȚĂRILE hibride ale Rusiei: „Putin știe cum să ne deranjeze”

12:40

În principiu, la prima vedere, fiecare dintre noi își explică asta foarte greu. Am putea încerca, totuși, unele răspunsuri.

Cetățenii în discuție participă la vot, întrucât legislația românească le prezervă acest drept, până la momentul condamnării definitive – iar pe unii aleși îi păstrează pe post chiar și după, dacă sentința este una cu suspendare.

Un politician anchetat participă la vot întrucât percepția sa vizavi de conjunctura în care se găsește este una „senină” – fie pentru că se știe nevinovat, fie pentru că se simte, potrivit percepției sale, nevinovat, fie pentru că este încurajat de îndemnurile și comportamentul șefilor săi politici, indiferent de faptele sale aflate în cercetare, aceștia nemaidând doi bani pe vorbele procurorilor, fie pentru că nu-i pasă, el însuși găsindu-și diverse justificări.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU

Comunicatorii – partizani, în principiu, câtă vreme interesele partidului pe care îl reprezintă cer ca persoana anchetată să „rămână în funcție”, fie pentru a nu pierde obiective strategice și procente importante în alegeri, fie pentru a nu înregistra grave prejudicii de imagine la nivel de formațiune – și unii formatori de opinie, cu interese în zona politică a celui în discuție, vor transmite direct sau prin media, mesaje pozitive despre și la adresa acestuia, minimalizând gravitatea faptelor învederate de anchetatori, sporind, în schimb, numărul mesajelor negative la adresa Justiției, afurisită pentru „implicarea în politică”, pentru crearea „imaginii de stat polițienesc” – inclusiv, ce-i drept, cu aportul procurorilor, uneori mult prea zeloși, și al judecătorilor, degrabă „administratori” de  arest preventiv, păgubos și, de cele mai multe ori, inutil.

Ei bine, în aceste condiții, în care gradul de competență nu conferă tuturor alegătorilor o justă stăpânire de sine, liber-arbitrul fiind influențat, mai ales, de show-ul televizat, agresiv, uneori aproape isteric, cel mai adesea critic la adresa procurorilor și a magistraților, care „își permit” să ancheteze lideri de partide, foști miniștri și prim-miniștri, parlamentari în mandat sau lăsați la vatră, ba chiar să îi și condamne pe mulți dintre ei, stârnind panică, victimizare și contraofensivă, diverse grupuri electorale riscă și uneori devin uriașe ștampile manipulate de interesul politic.

Ce poate înțelege un cetățean atunci când vede că reprezentantul său, trimis în Parlamentul României, respinge, repetat, cereri de ridicare a imunității? Ce poate înțelege când vede că, atunci când ele sunt aprobate, unele sunt infirmate de judecători, ca să nu mai vorbim, de exemplu, despre cazul deputatului fugar al UDMR pentru care procurorii au primit aviz de arestare pentru o decizie luată într-o ședință la care el nu participase de fapt.

Câți dintre cetățeni mai pot crede, în aceste condiții, în funcționarea statului de drept, în aplicarea legii, în demersul corect al Justiției?

Și, dacă nu mai cred, prima măsură a alegătorilor nu va fi, oare, aceea de a se grăbi să facă, ei înșiși, justiție, cu ștampila – așa cum repetat le-am cerut-o, cu toții -, alegând, cu supra-vot, victima „strâmbei judecăți”?

Vedeți, domnule Hans Klemm, cum gândesc cetățenii? Poate mai demult Justiția ar fi trebuit să se împace cu însăși Justiția, ca oamenii să fie și ei, la rândul lor, împăcați cu Justiția. Altfel, îndemnul dvs. nu e decât o târzie neliniște.