Ținându-L strâns de mână pe Dumnezeu

În pregătirea apropiatei sale vizite în România, Suveranul Pontif a promulgat decretul vizând recunoașterea martiriului sub regimul comunist din România a șapte episcopi greco-catolici: Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu și Ioan Suciu.

Împrăștiați în sinistra închisoare din Sighet, la un moment dat au fost strânși cu toții în celula 44 – întregul episcopat greco-catolic, cei șapte.

Recitesc memoriile primului cardinal român, dr. Iuliu Hossu. Acel Hossu, care – episcop de Gherla, pe atunci – a citit în fața norodului adunat pe Câmpul lui Horea din Alba-Iulia, la 1 decembrie 1918, Proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României.

Ce e tulburător în relatarea de o cuviincioasă simplitate a Înalt Prea Sfințitului Iuliu? Nodul de netăiat între dragostea de Dumnezeu și dragostea de țară.

Nu pot uita, din urmă cu 15 ani când am citit cartea – publicată de Editura „Viața Creștină” din Cluj, sub îngrijirea regretatului părinte ieromonah Silvestru Augustin Prunduș – dintre toate episoadele crunte, imaginea rozarului confecționat clandestin din pâine, călcat în picioare de gardieni.

Tuturor celor șapte li s-a propus, în repetate rânduri, să fie eliberați, în schimbul renunțării la credință și n-ar fi fost aruncați în pușcărie dacă – în urma Decretului 358 din 1948, care scoatea Biserica Greco-Catolică în afara legii și îi expropria toate bunurile – ar fi acceptat să treacă la Ortodoxie.

Iuliu Hossu îi invocă pe ceilalalți șase. Episcopul Frențiu și episcopul Rusu au trecut prin moarte la viața veșnică în celula 44. Tit Liviu Chinezu – la câteva zile după ce Aftenie, Bălan, Hossu și Suciu au părăsit Sighetul spre domiciliu forțat.

Toți, povestește cardinalul Hossu, au suferit martiriul cu bucurie, ca niște mărturisitori neînfricați, transformând totul în rugăciune și ținându-L strâns de mână pe Dumnezeu.