Trădare să fie, dar s-o simțim și noi!

Și, totuși, despre care electorat vorbește Ponta, el fiind, de fapt, uns pe funcție de Băsescu? Instalat în fruntea guvernului de omul pe care se presupune că l-ar fi votat în 2009, de vreme ce a defectat în campania lui Geoană, așa cum ni s-a mărturisit la vreo trei ani de la manevră. Poate despre electoratul care l-a desființat la prezidențialele din 2014?!

Cineva zicea, azi dimineață, la o-ntâlnire, că personajul ar avea dublă personalitate. O avea, nu știu. Dar ceva-ceva se-ntâmplă de vreme ce se tot rupe în două, de câte ori apare prilejul: fie că e vorba de prăpastia dintre Ponta-cel-care-nu-va-fi-vreodată-premierul-lui-Băsescu și Ponta-premierul-președintelui-acestei-țări, fie că e vorba de dihonia între premier și deputat, de contrele dintre defectorul lui Geoană și șeful acestuia de campanie, de dihotomia între avocat și procuror, de lupta între „gheorghele” anticorupție și iubitorul șovăielnic de arginți, de revoluția top-modelului maoist față cu profilul comunitarului european, de schisma între megaortodoxul anti-Klaus și importatorul de islam angro.

Și, ultima pe listă, cu voia ortopedului turc de la „Medipol”, ruperea de ligamente politice încrucișate apărută între Ponta-șeful-PSD, care nu mai „binemerită” conducerea partidului până ce nu-și va limpezi situația juridică, și Ponta-premierul-moral, care, chipurile, merită cu prisosință rămânerea în primul scaun al executivului, pe motiv că demisia sa – altfel, una absolut normală și necesară într-un stat de drept – ar însemna trădarea electoratului.

Păi, vorba lui tătâne-su, Băsescu, spusă pe Facebook: „Te rog, trădează-mă pe mine, care te-am desemnat, demisionînd, și nu trăda interesele țării tale rămînînd în funcție”.

La o adică, așa cum i-a dat Dumnezeu gândul cel bun să-i trădeze pe cei din PSD, că le-o fi fost de ajuns și lor, n-ar fi bine să ducă trădarea până la capăt și să ne „trădeze” pe toți?