Votul Parlamentului l-a învins pe Traian Băsescu, dar președintele suspendat a fost cel care a avut ultimul cuvânt – prin „testamentul” politic lăsat: „aveți grijă…” – și ultimul gest definitoriu – al hartiei albe, pe care să își consemneze Crin Antonescu retragerea.
Președintele suspendat s-a dovedit a avea, încă o dată, simțul momentului, fiind cel mai de reținut dintr-o ședință a Parlamentului care a semănat cu așteptările față de pomul lăudat. Pentru că epilogul era aproape cunoscut, nimeni nu a ieșit din rând prin vreun discurs memorabil. Cu excepția finalului, care a părut sub inspirația clipei, nepremeditat, și a celor două evadări la țigară, chiar și Traian Băsescu a fost în general șters la impresia „artistică”.
În schimb, Crin Antonescu a încercat din răsputeri să-și acopere „artistic”, printr-o cuvântare despre rolul și locul PNL în mersul României, Europei și universului cosmic, lacunele de cunoaștere ale tehnicii parlamentare. Ca supliment, în anumite pasaje ale intervenției sale, a mai răbufnit mesianic, în stilul lui Mihai R. Ungureanu. Efectul a fost însă ofilit de retragerea strategică a lui Traian Băsescu la tutun, al doilea personaj în stat fiind lăsat să vorbească la pereți.
La pereți, dar sub privirea atentă și meditativă a lui Victor Ponta, care l-a și aplaudat însuflețit.Victor Ponta, care toata ziua și-a făcut meseria de prim-ministru și care a ales, ca și conduită, să se blindeze și consolideze în această armură a funcției executive. De fapt, marile griji ale lui Victor Ponta nu privesc zona Palatului Cotroceni și nici măcar pe Traian Băsescu. Marile griji ale premierului privesc Bruxelles-ul, unde va merge să îl convingă pe Jose Manuel Barrosso că România este capabilă să țină calea dreaptă și corectă.
Vineri, 6 iulie, Traian Băsescu a pierdut războiul „de club”, cel cu Parlamentul. Urmează marea operațiune de seducere a poporului, confruntarea finală numită referendum. Întrebarea este: va avea resurse, inspirație, suflu și sprijinul necesar pentru a câștiga?
În stradă, unii se bucură, alții strivesc lacrimi in pumni. Merită? Până la urmă, totul se reduce la un transfer sau la o infuzie de speranță și încredere. Merită Traian Băsescu o nouă infuzie de încredere? Merită Crin Antonescu sau altul un transfer de speranță?