Trump culege roadele strategiei în care a excelat o viață – a pisicii moarte

Fără „The Art of the Deal” (1987) sau „The Art of the Comeback” (1997) sau „Time to Get Tough: Making America #1 Again” (2011) – am citat cele mai importante titluri din „opera” lui Trump – ar fi greu dacă nu imposibil de înțeles tranzacționismul frenetic al actualului președinte al Americii.

Zilele trecute, la summitul G20 de la Osaka, Donald J. Trump, a fost cel mai în ton cu noua eră a Japoniei, Reiwa – era armoniei. Idem, imediat după, la întâlnirea cu Kim Jong Un.

De unde atâta calm la nestăpânitul care a câștigat cel mai important job  de pe Pământ? Mie (care i-am citit cărțile cu creionul în mână, încât oricând m-aș putea lansa în tranzacții imobiliare la New York), mi-e clar: Președintele culege roadele așa-numitei strategii a pisicii moarte.

În „Trump-Style Negotiation: Powerful Strategies and Tactics for Mastering Every Deal”, unul dintre cei mai iscusiți avocați de o viață ai lui Trump în domeniul imobiliar, George H. Ross, explică:

„Strategia pisicii moarte (…) este să prezinți o idee despre care știi că nu va fi acceptată și să te lupți din răsputeri ca ea să fie acceptată. Creezi un punct de dezacord major cu partea adversă. Adopți o postură de apărare viguroasă a ideii tale, dar până la urmă accepți să cedezi, după care prezinți o alternativă. Acest al doilea plan al tău e cel pe care îl dorești, de fapt, dar partea adversă nu știe asta. Comparativ cu prima idee pe care ai susținut-o, planul al doilea este mult mai acceptabil, existând deci o probabilitate mai mare de a fi adoptat, cu o foarte slabă rezistență. Această strategie – prezentarea unei propuneri teribile, de neacceptat, doar pentru a o înlocui ulterior cu ceea ce doriți de fapt – a fost denumită strategia pisicii moarte. Utilizează excelent teoria relativității (sic!). Partea adversă va spune: am fost de acord cu a doua propunere, numai pentru că prima era oribilă!”.