E posibil ca amenințarea cu „foc” a președintelui Trump să nu țină exclusiv de retorica descurajării (limbajul diplomatic s-a epuizat demult).
În iulie, coreenii testaseră două rachete balistice intercontinentale, iar la scurt timp presa americană a dezvăluit, citând un raport al Agenției de Informații Militare a SUA, că Phenianul „a produs cu succes un focos nuclear miniaturizat, care poate încăpea pe rachetele sale intercontinentale, depășind astfel un prag-cheie în drumul către o putere nucleară”. Drept urmare, sâmbătă, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat sancțiuni noi împotriva Phenianului, semn că Washingtonul, Beijingul și Moscova au ajuns la consens. (Toate aceste sancțiuni se sparg în capul Chinei, principalul partener comercial al Coreei de Nord).
Ieri, Președintele, salutând pe Twitter decizia Consiliului de Securitate, a dat cu entuziasm un link spre Fox News către o informație care ar putea fi catalogată drept secret militar: armata nord-coreeană a deplasat rachete de croazieră pe o navă din largul coastei de Est a Asiei. Apoi, tot din vacanță, de la unul dintre cluburile sale de golf, Donald J. Trump a făcut presei o declarație apocalipticoidă: „Coreea de Nord ar face bine să nu mai amenințe Statele Unite. I se va ține piept cu foc și furie, cum n-a mai văzut lumea”. La câteva ore, nord-coreenii au ripostat cu nervozitate: „Suntem gata de măsuri strategice nemiloase”, iar ceva mai târziu, după ce au căutat o metaforă pe măsură, au declarat că vor aprinde cu rachete Guam-ul (teritoriu american și bază militară).
Nord-coreenii nu se vor atinge de insula Guam, nu au vocație de sinucigași. Profită că sunt atât de băgați în seamă și că pot consemna în cărțile de istorie că au amenință cea mai mare putere a lumii.
Cât despre Donald J. Trump, președintele crede că prin astfel de afirmații enorme poate presa China să îi rezolve problema Coreei de Nord.
„Foc și furie”! Toată lumea a înțeles ce înseamnă „foc”, dar de ce și „furie”? Sună nu atât înfricoșător, cât iresponsabil.