Tudorel Toader, sedus și abandonat

În general, lumea spune că la CSM s-a desfășurat un adevărat război între ministrul Justiției și șefa DNA. Eu aș risca, spunând că războiul a semănat mai mult cu un aranjament pentru casele de pariuri.

Tudorel Toader, căruia i s-a cerut să facă ceva – și, ca să fim sinceri până la capăt, avea material de exploatat (numai eu scriu aici, de vreo trei ani, că justiția făcută la televizor, ca o paranghelie, cu cătușe, țipete, și balamuc, cu descinderi ale mascaților prin casele vecinilor urmăritului, ca-n comediile de categorie C, cu procurori „jenanți”, berbanți cu personalități multiple, cu spectacol mult, închipuit cu orice preț, e, cel puțin, grețoasă prin exagerare) -, a realizat o compilație-blitz a acuzelor la adresa Laurei Codruța Kovesi, apărute, mai ales, în ultimul timp, în spațiul public, dând senzația unei lipse de documentare aplicată/beton/bisturiu. Urmată, mai degrabă, de un opis al actelor normative, care îl absolvă de eventuale acuzații gen că s-ar fi băgat într-o aventură ce i-ar putea pune cariera de profesor-magistrat în paranteză.

Sigur, ca orice „spectatori” în domeniu, nu ne putem exprima exact-exact vizavi de partiturile susținute de cei doi. Ceea ce am putut, însă, remarca a fost că: povestea lui Toader a apărut ca fiind una simplă, cu puncte și paranteze, pe bleu, ca o pelerină în cloș, cu glugă și anchior; cealaltă, a procurorului șef DNA, a semănat cu mantaua lui Prisipkin, în „Ploșnița” (am mai dat exemplul), cu două rânduri de nasturi și zeci de explicații, documentate, scoase din cele 20 de buzunare ale „velinței”.

Repet, vorba ministrului Toader: „Discursul dumneavoastră poate fi seducător, convingător, dacă îl faceți în fața celor care nu se pricep deloc”.

Întrebarea e: la cine se referă Tudorel, în acest punct al „războiului”? Căci, de față erau procurorii CSM, indiferent de faptul că erau, sau nu, colegii șefei DNA.

Cu toții, nepricepuți? Nu cred că asta s-a-ntâmplat, ci, că, mai degrabă, votul lor a fructificat subțirimea documentării personale a ministrului, în susținerea „dosarului”. Iar asta nu e doar o impresie.

Iată ce spune o știre apărută pe flux, după decizia CSM: „Avizul negativ dat de Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) propunerii ministrului Justiției de revocare din funcție a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) confirmă punctul de vedere exprimat constant de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) privind inexistența unui temei legal pentru luarea unei asemenea măsuri.

Revocarea din funcție a unui procuror nu poate opera decât în condițiile clar stabilite de lege, atât sub aspectul motivelor cât și al procedurilor, prevăzute de lege și de Regulamentul de organizare și funcționare al CSM, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, astfel încât să nu se aducă atingere independenței, imparțialității și reputației magistratului vizat. În același sens, obligația ministrului Justiției de a motiva temeinic solicitarea de revocare trebuie să constituie o garanție împotriva abuzurilor si arbitrariului, ignorarea acestui principiu fiind de natură să creeze un precedent periculos în privința interferenței politicului în activitatea sistemului judiciar”, se precizează în luarea de poziție a Ministerului Public.

De ce și-a făcut Tudorel Toader treaba de mântuială, când știa că toată lumea din lume e cu ochii pe el? Nu s-ar spune că e un superficial, după cantitatea de orgoliu pe care o manifestă pe fiecare centimetru pătrat pe care calcă, și nici după atenția obsesivă și necenzurată, vizavi de propria imagine.

Să fi jucat el la două capete: unu, ca să fie pe placul PSD, să facă ceva, dar să nu se facă de râs; doi, ca să nu dea, nimănui, nici un motiv documentat pentru revocarea șefei DNA – ca să aibă, mai pe urmă, pe unde scoate cămașa șifonată?

Nu știu ce să spun… Cred, însă, că n-ar fi rău să verificăm cotele preopinenților la pariuri.