Türklük, çaÄŸdașlik, lâiklik

Cei 12 arbori din Parcul Promenadei (Gezi Park), pentru  care câteva zeci de intelectuali din cea mai cosmopolită zonă a Turciei (cartierele Taksim-Beyoglu ale Istanbulului, de pe malul nordic al Cornului de Aur) s-au așezat în fața buldozerelor, își aruncă de peste o săptămână umbra asupra întregii țări. Dacă poliția n-ar fi acționat brutal, dacă primarul orașului (care locuiește în Beyoglu), arhitectul Kadir Topbaș – din 2004 în funcție – ar fi încercat să dialogheze cu protestatarii, scânteia revoltei n-ar fi aprins marile orașe, coalizând cetățeni de toate profesiile, confesiunile și convingerile politice. În mai puțin de 24 de ore, ceea ce părea un miting ecologist (un moft ecologist, ar spune unii) s-a transformat într-o răfuială cu premierului  ErdoÄŸan.

Dar –  pe măsură ce zilele trec, cu ajutorul neprecupețit al declarațiilor arogante ale primului ministru – această răfuială  poate oricând coagula ca începutul unei revolte, ale cărei consecințe sunt cu atât mai greu de evaluat, cu cât încă nu există nici lideri, nici un program. Oamenii au ieșit în stradă, clamându-și propriile nemulțumiri, fapt pentru care piețele marilor orașe strâng cele mai originale, mai neașteptate sloganuri.  

Ce spune ErdoÄŸan, de o săptămână (inclusiv în ultimele zile, când și-a desfășurat, tacticos, turneul în Magreb, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat)? Că în stradă se află scandalagii, extremiști,  manipulați de opoziția politică (a numit Partidul Republican al Poporului), care – într-o acțiune disperată – speră să întoarcă scorul democratic al alegerilor din 2011 în favoarea sa. ErdoÄŸan sugerează chiar că, în spatele manifestațiilor, ar mai exista și niscaiva forțe străine oculte.

Primul ministru se întoarce astăzi în țară. (Faptul că regele Muhammad al VI-lea al Marocului și-a făcut de lucru prin lume și nu l-a întâmpinat, așa cum se anunțase, e un semnal asupra căruia merită  reflectat). Deloc conciliant de felul său, Recep Tayyip ErdoÄŸan va continua, probabil, să sfideze manifestanții, greșeală care s-ar putea să-l coste într-atât încât să nu mai conteze, în ochii populației, principalul său merit, acela că a purtat Turcia prin criză și că economia republicii e mai solidă ca niciodată. 

De la declarațiile de până acum la invocarea celebrului articol 301 din Codul Penal, autoritarismul lui Erdogan mai are de făcut doar un pas. Unul care i-ar putea fi fatal.

Despre ce e vorba în Articolul 301, folosit adesea ca să închidă gura dizidenților?  Despre insultă la adresa așa-numitului türklük (turcitate): ofensă contra națiunii.

În timp ce primul ministru colinda Marocul, Algeria și Tunisia,  manifestanții au început să se radicalizeze. În Piața Taksim se aud tot mai des cuvintele çaÄŸdașlik (modernitate) și lâiklik (secularism), iar la statuia lui Mustafa Atatürk (zis Kemal, „Perfecțiunea”)  din Parcul Promenadei e un neîntrerupt pelerinaj. Și, tot în lipsa sa, în stradă și-au făcut apariția mulți dintre propriii săi susținători, fapt pentru care în partidul de guvernământ, al Justiției și Dezvoltării, par a fi apărut tensiuni în legătură cu modul de raportare la evenimentele despre care ministrul de Interne s-a mărginit să declare sec că au produs pagube de peste 70 de milioane de lire…