Țuțuianu l-a deconspirat pe Disney

„Dacă în anumite zone există interdicția – judecători, procurori, magistrați și în politică, în celelalte zone ale societății civile nu există interdicția. Ca atare, dacă este identificat un om valoros care poate contribui cu informații la securitatea națională a României, poate fi și din presă. Nu sunt comod neapărat, în plan personal, cu ideea, dar putem face și altfel analiza – un jurnalist este un om cu foarte multe contacte, cu foarte multe informații care pot fi foarte valoroase, cu acces în foarte multe medii. Ca urmare, lucrul acesta se poate întâmpla, indiferent că dacă ne place nouă sau nu. (…) Vedem dacă există pe undeva în dreptul comparat un asemenea tip de interdicție. Din câte știu eu, nu. Dacă vreți, istoric, așa, vă pot da un exemplu: Walt Disney la un moment dat a fost unul dintre cei care lucrau cu CIA”, a spus Adrian Țuțuianu, șeful „Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activității SRI”, despre posibilitatea existenței unor ofițeri de informații sub acoperire, în media.

Da, sigur că da!

M-am gândit eu că, mai devreme sau mai târziu, tot la Disneyland, acolo de unde ne tragem, noi, parlamentarii, seva, ne vom întoarce – vorba acoperitei de ridicol, prietena lui Mickey Mouse, senatoarea grevei foamei și a desenului animat.

Auzi explicație la Țuțuianu, că merge și acoperit în presă, dacă până și marele Walt a fost, cum ar veni, un fel de spion între spioni. Te cred și eu că Disney a fost acoperit CIA, pentru că, la urma urmei, ce n-a fost, sărmanul – ba mason, ba satanist, ba iluminat… De miliardar ce să-ți mai spun, că era sigur, sigur!

Și, mai pe urmă, ce-are-n coș și-n căpistere, presa română cu Walt Disney, afară de faptul că Țuțuianu s-a blocat, la bătrânețe, pe Disney Channel și Cartoon Network? Care e „logica” acestei forțate interdependențe: că, dacă tatăl desenului animat a fost agent CIA, atunci, n-are nimic dacă ești agent SRI și prin presa română?

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK –MARIAN SULTĂNOIU

Țuțuianu zice: „Nu sunt comod neapărat, în plan personal, cu ideea, dar putem face și altfel analiza – un jurnalist este un om cu foarte multe contacte, cu foarte multe informații care pot fi foarte valoroase, cu acces în foarte multe medii”.

Dar în ce plan sunteți comod, domnuleȚuțuianu, în acela al aprinderii fitilelor, băgându-le oamenilor în cap că e legal, și, foarte posibil, ca atunci când vorbesc cu un ziarist despre ofurile lor, pot fi cuplați, în direct, cu birourile lui Hellvig?

Cine să-ți mai dea vreo informație, gândind, când te vede cu reportofonul în mână (sau nu): „Aaa, ăsta e sereist, dă-l în mă-sa, n-a zis Țuțuianu la tv?! Mâine mă știe toată centrala că l-am informat despre manevra lu” Georgel sau a lu” Viorel (n-am găsit altă rimă – n.a.)”.

Eu zic că tocmai de aia s-au inventat „sursele” în presă: ca să ajungi la niște adevăruri, prin niște oameni, pe care să nu-i expui – că dacă ar fi vrut să fie expuși, se duceau singuri la SRI -, și a căror identitate să nu o divulgi niciodată, niciodată – dacă ești cușer și profesionist, evident.

Dar politicienii n-au contacte? Ba bine că nu! Și încă ce contacte! Dar toți cei din justiție n-au contacte? Dar ce contacte – cu fel de fel de lume! Și atunci? Acolo, de ce nu, iar aici de ce da?

Tocmai d-aia, că, de fapt, acoperiții din presă nu despre terți ar aduna ei informații, ci chiar despre jurnaliști, prietenii lor; despre ăia cu care lucrează, mai beau după program, când li se dezleagă limbile, mai vorbesc despre problemele lor, despre părerile lor, despre nesupunerea lor, despre viața și intimitatea lor, despre revoltă și altele.

Pentru că, până la urmă, cum să manipulezi presa mai abitir decât din interior, atunci când e cazul, știind ce-i zace-n cap? Și ce ar putea fi mai periculos în țara asta – vizavi de politică și justiție -, dacă nu o presă liberă, corectă, necenzurată și nemanipulată, scăpată de sub control?