UDMR – mândri că suntem români

Maghiarii din UDMR, atinși la coarda sensibilă a amorului propriu, a respectului și a umilinței, pe motiv că România joacă pe dos la Luxemburg, au aruncat câteva nemulțumiri repezi la adresa lui Titus Corlățean, au mârâit pe la colțuri, apoi s-au întins pe labele din față până le-au pârâit oasele din stomac și s-au așezat la loc, cu botul pe labe, în fața măcelăriei, ca orice politician român care se respectă.

Săptămâna trecută, sâmbătă, că era liniștea mai mare în oraș, liderul UDMR, Kelemen Hunor, nervos tare, s-a dezlănțuit ca apocalipsa asupra MAE român, făcându-l franjuri. Că „poziția MAE privind o inițiativa cetățenească a UDMR, lansată în 2011, este nepotrivită”. Că sunt lucruri amestecate care nu aveau ce căuta într-o declarație despre inițiativa sa și a altor șase politicieni din diferite state ale UE, oameni cu o carieră politică și un prestigiu foarte mare. Că el crede că a fost o greșeală amestecarea Ungariei în discuție, „întrucât nu există niciun cetățean ungar printre inițiatori, iar asta denotă o gândire depășită, pentru secolul al XXI-lea, mai ales când vorbim de generația noastră, a politicienilor de 40 de ani, despre care credeam că nu e infectată cu virusul perioadei național-comuniste”. Pe urmă, că intervenția ministerului condus de Titus Corlățean la Curtea Europeană de Justiție, fără o consultare cu Uniunea, l-a pus într-o situație neplăcută, simțindu-se „ignorat și umilit”.

Finalul a fost dur: „Dacă MAE și ministrul de Externe cred că este cazul ca în secolul al XXI-lea să se lupte cu 50 de milioane de cetățeni europeni din diferite state aparținând diferitelor minorități lingvistice, etnice și naționale, eu nu am ce să fac”, s-a avântat Kelemen.

Aici, atragem atenția, doar ca o paranteză, domnului Hunor că nu Titus Corlățean a respins „inițiativa cetățenească semnată de el și încă șase politicieni de prestigiu”, ci chiar Comisia Europeană, căreia i-a fost „înaintată”, în 2012.

În fapt, iată despre ce e vorba: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a intervenit în procesul în care UDMR a contestat respingerea de către Comisia Europeană a inițiativei cetățenești privind protecția minorităților naționale – Minority SafePack, inițiată de Uniune, în 2011, și susținută de Uniunea Federală a Naționalităților din Europa (FUEN), al cărei vicepreședinte este Kelemen Hunor. Mai exact, MAE a susținut punctul de vedere al Comisiei Europene, poziționându-se astfel împotriva UDMR.

Corlățean a răspuns și el, deloc impresionat de volutele verbale ale lui Hunor. A zis că MAE nu ia în calcul retragerea intervenției, că aceasta este „o chestiune de stat și nu o problemă sau un orgoliu de ordin personal”, iar „poziția statului român nu poate fi supusă nici negocierii, și nici compromisului politic”. Ministrul a explicat că România susține poziția CE, împotriva UDMR, și pentru că Ungaria ar dori „să atingă, cu ajutorul UE, un vechi deziderat, acela de a deveni tutorele transnațional al minorităților etnice maghiare din state membre ale Uniunii”.

Așadar, scandal monstru!

Și când toată clasa poltică aștepta, cu sufletul la gură, să-i vadă pe unguri, demni și cu onoarea reperată în Consiliul Permanent, cum vin, rectilinii și uniformi, ca să-și anunțe ieșirea de la guvernare, figura s-a fâsâit lamentabil și dâmbovițean.

După cinci ore de discuții sterile – întrucât „Drujba lui Dumnezeu”, alias Attila Verstoy, anunțase încă de dimineață că „Pleacă Hunor și rămânem noi, restul” – președintele UDMR a spus aceeași poezie, mai pe lung și mai bâlbâit.

„În discuția cu premierul am stabilit că acesta este un subiect în care nu se poate stabili poziția statului român doar pe un singur minister. Trebuie implicarea parlamentului; am propus o dezbatere începând din luna septembrie în comisii, cu invitarea unor experți străini, pentru a dezbate rolul minorităților în societatea noastră și pentru a nuanța, dacă este cazul – și este -, poziția României. Până când nu finalizăm dezbaterile, România nu va mai înainta alte documente către Curtea de la Luxemburg. Acesta este un compromis” a spus liderul maghiarilor, apoi a continuat.

„În consecință, pentru că există acest compromis, UDMR rămâne în coaliția de guvernare, iar eu o să mă retrag în zilele următoare. Îmi dau demisia de la Ministerul Culturii și din poziția de vicepremier, pentru că nu pot fi și în guvern și parte a procesului din partea inițiatorilor, normal. Colegii mei din consiliu au fost de acord…”. A adăugat că joi, într-o altă ședință a Consiliului Permanent, Uniunea își va nominaliza prezidențiabilul.

În consecință, după tot scandalul, eu cred următoarele:

Că Hunor va candida la președinție;

Că avea nevoie de un pretext, ca să sară din schema guvernului, rezonabil;

Că și-a încordat mușchii pentru a arăta electoratului maghiar – dar și colegilor din FUEN, acolo unde este vicepreședinte, și Budapestei – că se luptă pentru ei până la ultima picătură de energie, deși UE i-a pus batista pe țambal încă din 2012;

Că în septembrie, în Parlament, nu va mai fi nici dracu, noiembrie fiind luna cu alegeri.

Că UDMR nu s-a gândit, nicio o clipă, să plece de la ciolan, durând-o la bască de inițiativa cetățenească a lui Hunor, stopată de UE și lovită în plex de Corlățean, „antepronunțarea” lui Attila Verestoy, de ieri dimineață, făcându-ne să înțelegem limpede poziția Uniunii: „Hunor poate să plece, e problema lui, noi rămânem pe treabă!”