UE, 18 februarie – Ziua Șantajului

Ambițiile politice ale lui Cameron aparțin unui personaj fără anvergură. Însă personajul acesta are abilitatea de a-și împacheta interesele personale în drapelul interesului național.

Mâine și poimâine în Consiliul European se vor desfășura dezbateri cu miză enormă, iar acestea privesc și România – o țară la remorcă, fără proiect, fără viziune.
N-ar fi prima dată când este încălcată legislația UE tocmai de cei care au construit-o (ultima oară – Regulamentul de la Dublin si Tratatul Schengen, în criza refugiaților). Acum, temându-se că Europa s-ar putea îndrepta spre federalizare, spre un super-stat, cu două butoane, Germania și Franța (ceea ce, în viitorul previzibil, e o utopie), capitolul al treilea al propunerilor lui Cameron ating chiar structura de rezistență a construcției – repoziționarea centrului de greutate în parlamentele naționale, restituirea suveranității.

Cât despre libera circulație a forței de muncă și beneficiile sociale (capitolul patru, varianta Tusk), Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia – Grupul de la Vișegrad – s-au și pronunțat, respingând răspicat, cu fermitate, propunerile discriminatorii.

Însă cea mai îngrijorătoare declarație a ultimelor ore vine din partea premierul ungar Viktor Orban, aflat la Moscova, care cere ritos o normalizare a relațiilor Europei cu Rusia, încercând un demers de contrabalans, cu un tupeu care te îngheață.

În contextul acesta complicat, președintele Iohannis o scaldă. Aflat pentru a doua oară de la preluarea mandatului în fața unei decizii importante (cea cu cotele de refugiați a fost jucată lamentabil), Klaus Iohannis mai stăruie încă în etapa de aprofundare a mecanismelor europene. Până va ajunge și la subtilitățile Bruxellesului (cu interese, ipocrizii, loialități și trădări), Consiliul European se va fi încheiat.