Ribbentrop și Molotov, legați în veșnicie printr-o cratimă. Două personaje care n-au avut nimic în comun decât o mistuitoare obediență.
Ribbentrop a murit în ștreang, Molotov – de moarte bună.
Gâtul subțire al lui Ribbentrop era făcut pentru ștreang.
În egoul său umflat, vulturul Reichului ciugulea hârca SS-ului. Himmler (care se credea reîncarnarea lui Henric Păsărarul și era năpădit de inițiative – „crescătoriile de oameni”, una dintre ele) și Goebbels, păpușarul ideilor, l-au disprețuit. În spatele ambiției de oțel, Ribbentrop avea o consistență de câlți.
Îl desenează în tușe groase Éric Vuillard („Ordinea de zi”):
„Își începuse cariera profesională ca importator de șampanie Mumm și Pommery (…). Fostul actor de teatru neprofesionist își juca unul dintre rolurile secrete pe marea scenă a istoriei. Fost patinator pe gheață, jucător de golf, violinist, la toate se pricepea Ribbentrop (…). Era într-adevăr un măscărici caraghios, un amestec bizar de ignoranță și rafinament. Se pare că făcea și greșeli de sintaxă grosolane”.
Ultimele lui cuvinte, pe eșafodul de la Nurenberg: „Doresc pace în lume!”.
Istoria (pe care o invoca astăzi președintele Iohannis, marcând, printr-o declarație, cele opt decenii care s-au scurs de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov) e o curvă bătrână.