Ultimul glonț al lui Klaus Iohannis

Nouă ore. 540 de minute. 32.400 de secunde. Atât i-a trebuit amatorului de dezbateri-experiment Iohannis să redevină calculatul Iohannis, capabil să tragă, cu forță, în minge. Nouă ore din care numai vreo trei, adunate, în ședințe la partid. Același staff ignorat cu o zi înainte, căruia Klaus Iohannis nu i-a spus măcar ce are de gând, darămite să îl consulte, a pus laolaltă liste cu corupți, bibliorafturi cu scrisori și, poate cel mai important, și-a înțeles candidatul lăsându-l să-și respire încrederea în el însuși. O pregătire sumară, aproape în pripă, s-a văzut de departe. Nu e nevoie decât să scoți o listă de corupți ai PSD și ea depășește cu mult timpul, răbdarea pe care încă le mai avem. Nu trebuie decât să pui pe masă un talon de pensie de 4 lei să înțeleagă și premierul care o plătește că pensia nu-i totuna cu venitul minim garantat despre care oricum, cu o zi înainte, o întrebase pe Rovana Plumb. Nu-i greu să-i pui lui Victor Ponta de șapte ori aceeași întrebare – „Convocăm mâine Parlamentul să picăm legea amnistiei și grațierii?” – ca să obții măcar două răspunsuri care se contrazic.

Și totuși, Klaus Iohannis, fără să fi pierdut dezbaterea, a ratat momentul. Nu acel „Hai să ne apucăm de treabă” va rămâne în memoria colectivă după această seară și nici cuvintele episcopului Iuliu Hossu, citite, nu citate, la final, de Victor Ponta. Cu răsuflarea tăiată, mulți, puțini, cei care s-au uitat la dezbaterea Ponta-Iohannis au așteptat, la final, mingea de meci.

„Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?”, a întrebat, în 1996, Emil Constantinescu și a câștigat. „Măi, ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști?”, s-a tânguit Traian Băsescu în studioul TVR, umăr la umăr cu Adrian Năstase, și a ieșit primul. Cu „Domnule Geoană, ați fost aseară la Vântu?”, același Băsescu a tras o tușă groasă peste campania din 2009.

În locul glonțului de argint, Klaus Iohannis a tras, azi, un glonț orb. „Nu doresc să vă întreb nimic, domnule Ponta. Ar suci un răspuns care nu ar corespunde realității”, s-a oprit, tacticos, exact la linia fină dincolo de care spectatorul neșcolit în legea amnistiei și grațierii, în incompatibilități, în plagiate care nu se judecă la Curtea Supremă își desumflă nările încet, fără să se fi răcorit, nici măcar prin decență.

Vă întrebați, poate, dacă avea vreun glonț, fie el și firav. Avea. Iohannis a plecat din sediul de partid cu câteva variante. A mers pe a lui. Cum a mers pe mâna lui și refuzând, până acum, orice simulare de dezbatere, cu ușile închise. A făcut-o în 2004, prevăzător, Băsescu. A făcut-o apoi în 2009, scuturat strașnic de propria aroganță în confruntarea cu Crin Antonescu. A făcut-o, precaut, Mircea Geoană. Klaus Iohannis a spus „nu”.

După 9 ore comprimate, azi, în cea mai scurtă zi, Iohannis a recuperat, dar nu pare să fi câștigat. Ultima șansă să tragă glonțul de argint este mâine, dacă la TVR chiar nu se poate, la Antena 3. Pe teren advers, acolo unde stafful său a vrut să îl ducă direct, sărind primele trei dezbateri predesenate de PSD, Iohannis poate merge până în inima pământului sau se poate opri, cu un rictus, în fața porții de la Cotroceni.

Decizia se ia la noapte. Înainte însă de a se întoarce în Modrogan, Klaus Iohannis a strecurat la B1 semnalul de final. „Oricum, am terminat campania”, i-a spus lui Victor Ponta, ultimul pregătit să se oprească înainte de a pune în sacoșa de partid și cel din urmă vot. S-a terminat oare? Cât e ceasul?