Prima pagină » Puterea Gândului » Ultimul rol al președintelui Băsescu

Ultimul rol al președintelui Băsescu

Ultimul rol al președintelui Băsescu
A venit, a vorbit, a plecat! Dar mai întâi, l-a ascultat pe Toni Greblă citind lungul rechizitoriu al suspendării și împiedicându-se, constant, la rostirea cuvintelor mai lungi, precum „constituționalitate"

A venit, a vorbit, a plecat! Dar mai întâi, l-a ascultat pe Toni Greblă citind lungul rechizitoriu al suspendării și împiedicându-se, constant, la rostirea cuvintelor mai lungi, precum „constituționalitate”. Singur, transpirând la o margine de bancă, în fața unei majorități parlamentare ostile, autolegitimate drept „vocea poporului” după victoria în alegerile locale din 10 iunie, președintele Traian Băsescu lăsa impresia unui om înfrânt. Nimic mai fals! A dovedit că este pregătit de confruntare, intrând direct în campania pentru referendum printr-un discurs de zece minute, în care a concentrat temele și direcțiile de atac din următoarele 30 de zile.

Din nenumăratele roluri pe care le-a interpretat în mandatele sale, dl Băsescu l-a ales pe acela de apărător al instituțiilor statului de drept, pentru a-l juca, de această dată, în fața poporului. A intrat bine în pielea personajului, adresându-se „cu respect” Parlamentului pe care, altădată, îl saluta din mers și supunându-se procedurii democratice a invalidării, în care – a subliniat el – crede și pe care legislativul are dreptul s-o inițieze. Apoi, a trecut, scurt, la ofensivă, arătând că USL vrea să-l înlăture pentru a-și putea subordona instituțiile statului și justiția. Și-a permis chiar, din postura de ocrotitor al acestora, să spulbere iluziile adversarilor, spunându-le, cu o familiaritate ironică: „Dragii mei, nu puteți să întoarceți justiția la gradul de supunere din perioada 2000-2004!”. Reîntoarcerea la partidul-stat și la aservirea justiției din vremea regimului Năstase sunt cărțile electorale pe care mizează președintele Băsescu. Și, de această dată, cel identificat la originea tuturor relelor, primește atuuri puternice chiar de la inamici. Asaltul furibund al USL asupra instituțiilor, din ultimele săptămâni, i-a furnizat președintelui nu doar muniție, ci și posibilitatea de a-și reface imaginea, el luându-și din nou poza omului politic experimentat, rațional și înțelept, în care, din păcate, n-a stat niciodată prea mult. În mod paradoxal, tocmai cel supus  suspendării a apărut cel mai calm și mai puțin preocupat de putere, iar, dacă perechea Antonescu-Ponta continuă să-și dea în stambă,  Traian Băsescu va deveni, până în ziua votului, un personaj pozitiv. Prin intervenția sa din Parlament, le-a comunicat, cu aroganță, liderilor USL să nu-l subestimeze.

Și, totuși, siguranța de sine a președintelui se clatină undeva. Pentru prima dată de când este supus votului, n-a mai afirmat răspicat că va câștiga. „S-ar putea”, a spus el în câteva rânduri, introducând o nuanță dubitativă. Așadar, dl Băsescu nu mai e sigur de popor și îi este teamă că, oricât de bine și-ar juca rolurile, nu-l va convinge că merită să-și ducă până la capăt mandatul.  Este posibilul final al unui drum presărat cu aroganța și accentele batjocoritoare din toate declarațiile pe care le-a rostit și i le-a reamintit deputatul Greblă.
        

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată