Uluitoarea asemănare dintre pangolin şi politicianul de Dâmboviţa

Publicat: 08 02. 2020, 22:26
Actualizat: 08 02. 2020, 22:35

Cercetătorii chinezi au găsit vinovatul de serviciu

Cercetătorii chinezi (despre care un lucru ştim cu siguranţă – că sunt mai mulţi decât cei britanici) au descoperit cauza transmiterii coronavirusului: pangolinul.

Calomnie.

Pangolinul, mamiferul cu nume de instrument muzical cu corzi, nu poate fi făcut vinovat de serviciu, doar fiindcă n-are cont pe Facebook.

Bietul animal cu faţă prelungă şi melancolică, învelit cu un acoperiş de solzi – pe cale de diapariţie, fiindcă e foarte vânat – n-are cum să ia virusul de la liliac şi să-l transmită îndatoritor la om. Măcar şi pentru că se întâlneşte cu prea puţini oameni. Nu mulţi îşi permit o friptură cu carne de pangolin – 250 de dolari kilogramul. Gurmeţii standard mediu se mulţumesc cu chiftele de pisică. Pe de altă parte, s-ar dărâma un mit: solzii de pangolin (1500 de dolari kilogramul) sunt ţinuţi a avea proprietăţi mai vindecătoare chiar decât coarnele de rinocer.

De ce apăr pangolinii? Din patriotism. Pentru că seamănă cu politicienii de Dâmboviţa: sunt singurele mamifere care au limba mai lungă decât corpul.