Un bătrânel drăcos și cutia lui de conserve

Își ține puterea într-o cutie de conserve. O zornăie și  o zdrăngăne, o plimbă și-o rostogolește, o trage după el, legată c-o sfoară, pe aleile Palatului.

Spectacolul puterii lui are o atracție hiptonică, te ține cu ochii pironiți ani în sir.  

Ca orice tupeist inexorabil, plânge ușor. (Era o vreme când lăcrima din orice).

E neobosit: nu uită și nu iartă.

Îi ține pe toți în lesă; pe unii mai din scurt, altora le-o lărgește – cât să cadă-n canal.

Îl lingușesc de frică, îl înjură de frică, îi rostesc numele de dimineața până seara, ca pe o mantră – de frică.

Are mereu dreptate. E convingător când spune una, și la fel de convingător – imediat – când o dă la-ntors.

Aliații tremură cu o majoritate de 70 la sută în mână. Imediat ce-au câștigat, zdrobitor, alegerile, i-au cerșit coabitarea. Amenință că-l suspendă, să se audă vorbind, ca Scufițele Roșii în pădure.

Bătrânelul drăcos face periodic bilanțul: le numără scheletele din dulap. Nu că el nu le-ar avea pe-ale lui, dar nu se văd – le poartă la lumina zilei, la gât, ca pe niște talismane.

Justițiarii sunt cu adevărat independenți, dar au un hobby: să-i citească gândurile.

Ro Mânia? Un derdeluș de propagandă pe care alegătorii alunecă, de la un scrutin la altul, pe pungă.