Un Brexit de 2%. Ce urmează?

Premierul britanic David Cameron a dat deja semnalul pentru ce va urma. O târșâială prin necunoscut, o tergiversare orbecăită a efectelor Brexit. Omul care a declanșat totul, pariind soarta Marii Britanii și, ce e mai grav, pe a întregii structuri politico-economice europene, pe un „coin flip” cu șanse 50-50, și-a anunțat o demisie cu explozie întârziată: în octombrie. Până atunci, când și dacă un nou premier îi va lua locul lui Cameron, la congresul conservatorilor, Marea Britanie stă în UE. Apoi, urmează să vedem dacă Marea Britanie chiar depune actele de divorț: Parlamentul de la Londra trebuie să legifereze în acest sens, pentru a transpune în acte voința exprimată de cei 52% dintre cei 72% din britanicii care și-au exprimat opțiunea, la referendum, iar UK trebuie să invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona. Vom descoperi oare că parlamentarii de la Londra nu-s chiar așa de diferiți de cei de la București sau de la Atena, care au ignorat complet, respectiv au întors pe dos rezultatele referendumurilor de la ei?

Abia apoi urmează divorțul, iar partajul va dura până la doi ani, cu negocieri bilaterale cu statele membre, care cel mai probabil vor fi la fault. Marea Britanie, obișnuită numai să culeagă roadele din UE, fără să planteze mare lucru pentru ele, dedulcită mai mult la privilegii și excepții de la tratatele europene, va fi nevoită cel mai probabil acum să lase ceva pe masă pentru a primi viza de ieșire.

Cum s-a ajuns aici? Poate din lipsă de prevedere, poate din nepăsare față de mizele mai largi decât lungul nasului britanic, poate din prea multă încredere politică. Unii îl aseamănă pe David Cameron cu un jucător de poker prins de flamă. Eu l-aș asemăna cu un neaoș jucător de „păcănele”, cu un „gambler” care nu prea gândește mâna, ci doar pariază bolnăvicios, de dragul jocului. Pentru că puțini jucători de poker inteligenți și-ar fi pus toți banii la mijloc, așa cum a făcut Cameron cu Marea Britanie: într-un pot micuț, în care riscă să piardă mai mult decât câștigă, care nu îi aduce avantaje reale, ci doar simbolice și care pot fi eventual valorificate politic, și mai ales ținând în mână o carte cu șanse de câștig doar în jur de 50%. Desigur, putea avea noroc să câștige. Uite că nu a avut. I-au lipsit 2%. Ghinion. Și nu a pierdut doar el, ci întreaga Anglie, Regatul Unit și restul țărilor UE. Partea proastă e că David Cameron nu mai are șansa de a mai băga o fisă. Jocul s-a terminat.

ACTUALITATE Plan Roșu de Intervenție. Patru autoturisme, implicate într-un grav ACCIDENT pe DN 14

12:02

EXTERNE Un elicopter de ambulanță a intrat în clădirea unui spital din Turcia, apoi s-a probușit la sol. Care ar fi prima cauză a TRAGEDIEI

11:45

Nici măcar imprevizibilul Alexis Tsipras nu a jucat atât de nesăbuit cartea referendumului național cu care să pună presiune pe UE în negocierile datoriilor Greciei. E drept, spre deosebire de Cameron și puternica Mare Britanie, Tsipras a jucat un bluff, cărțile din mâna sa fiind slabe, la fel ca economica Greciei.

Ce urmează? Pentru Marea Britanie, urmează despărțirea. Pentru britanicii care au votat „Leave”, urmează descoperirea că ce li s-a promis o dată cu ieșirea din UE nu pică din pom ca para mălăiață. Dacă vor să reziste economic, englezii nu se pot rupe comercial de UE și de continent, pentru că nu pot ignora o piață de 500 de milioane de consumatori. Iar pentru accesul pe această Piață Unică, libera circulație a forței de muncă, spre exemplu trebuie obligatoriu să rămână în picioare. Cu alte cuvinte, românii, polonezii și bulgarii or să le „fure” în continuare englezilor locurile de muncă, iar acest paradox nu știu cum va fi explicat de saltimbancii de la UKIP și chiar de Cameron.

Vor mai descoperi că economia le-o va lua în jos, de mână cu lira sterlină, că locurile de muncă vor fi la fel sau chiar și mai puțin valabile, că unele sectoare precum agricultura, pescuitul sau cercetarea vor țipa de foame în lipsa fondurilor europene care le hrăneau. Vor pleca afaceri, se vor strămuta capitaluri. Dar, hei, vor avea „suveranitatea”, acest cuvânt magic pentru inima oricărui naționalist a cărui minte are rază scurtă de acțiune. Adică exact acel lucru pe care îl aveau și până acum, dar care niște păcălici le-au spus că le e știrbit de birocrații răi de la UE. Totuși, să nu purtăm grija Marii Britanii mai mult decât e cazul, vorbim totuși de una dintre cele mai puternice economii europene.

Mai urmează ca Regatul Unit să tremure. Pentru că Scoția și Irlanda de Nord au votat să rămână în UE și au ambiții de independență istorice. Ce le va opri acum să facă referendumuri de desprindere din Regat? Poate că domnul Cameron le va explica tocmai pe dos decât a făcut-o în 2015 cu scoțienii și le va explica acum de ce e mai bine în afara UE, sub aripa protectoare a Marii Britanii. Nu ar fi o noutate pentru conservator, care a îmbrățișat retorica pro-UE după ani de zile în care a jucat politicianist cartea eurosceptică, pentru a-și conserva și câștiga electoratul.

Pentru UE, urmează nesiguranța. Spaima că orice lider populist, naționalist sau de-a dreptul extremist poate oricând să apese pedala ruperii de UE sau ruperii țării în mai multe părți, mizând iresponsabil, pentru simplul câștig politic, nu pe argumente logice și date reale, ci pe furii, prejudecăți și extremisme iraționale. Spania are Catalunia, Franța o are pe Marine Le Pen, Ungaria îl are pe Orban, Austria sau Grecia îi au și ei pe ai lor.

Proiectul european, care și așa se clatină de câțiva ani, are acum două șanse: să ia măsuri de îndreptare și de reinventare sau să o ia în jos vertiginos. Nu sunt puțini cei care spun că un duș rece pentru UE e binevenit, însă am impresia că în ultimii ani, Bruxelles-ul se spală cu apă din ce în ce mai rece și tot nu se trezește. Dinspre Est, cineva zâmbește în tăcere și așteaptă sau, când e cazul, mai scapă niște gaz pe foc.

Mulți se întreabă ce treabă are Brexitul cu România. Nu multă, dar are. Românii vor putea munci în continuare în Marea Britanie, însă probabil cu mai multă birocrație. România va trebui să negocieze politic și economic direct cu Londra, nu prin pârghiile Bruxellesului. Cel mai grav este însă că o țară ca România, aflată la începutul drumului european, își vede fundația casei în care s-a mutat fisurându-se. În rest, nicio grijă, cei care nu se împiedicau de legi până acum, vor putea lucra la fel de ușor în Marea Britanie ca și până acum, iar acesta e un alt paradox care li se va sparge în cap britanicilor: ieșirea din UE nu te scapă de păduchi și de propriile bube. De acestea te cureți singur, indiferent de compania în care trăiești.