Un Bubico social-democrat

Nu că aș fi eu apărătorul lui Dragnea, slavă Domnului, am mai spus-o – și, oricum, are el destui consilieri – dar, cel puțin la Daddy, știi la ce să te aștepți: știi ce vrea de la viață, de la partid, de la guvern. Îl acuzi de una, îl acuzi de alta, ieși la miting, îți ceri drepturile, aperi continuu statul de drept (nu numai atunci când ai timp și doar extrasezon), că-i al tău (chiar dacă te-a durut la bașcheți, în 2016, când s-a votat cu ștampila, nu numai cu scandarea), nu aștepți să-ți vină, neapărat, Diaspora în ajutor, cu forțe proaspete (ca la alegerea lui Iohannis președinte).

Pe când cu „puciștii” ăștia noi – singura bărbată arătându-se a fi, până la capăt, Gabriela Firea, care, totuși, ne ia de mangafale, dându-ne cu praf în ochi, că, cică, ea se luptă „pentru niște principii”, încă de la „pa’șopt” (ca și când, anul trecut, când habar n-avea de principii, n-ar fi fost tot ea).

Când am scris ultima oară că a trecut un an de când vicepreședinta ar fi putut să aibă principiile de azi, m-au blagoslovit unii pe net: „că n-are nimic cu ce-a fost”, „că măcar s-o las acum să-și facă treaba, ca să scăpăm de Dragnea”. De parcă mă opuneam eu…

Dar să revenim la „lovitorii de stat” din PSD. Cei 25, care s-au făcut 10, plus unul care s-a abținut tot CEx-ul, săracu”.

Ăștia da, luptători: când s-au văzut cu spatele descoperit, rămași în bătaia puștii lui Rădulescu, au simțit, deodată, că trebuie să strângă din dință și să se abțină, și ei, până nu mai pot.

Și, mai mult, să se lepede, fără echivoc, de ei înșiși.

După ce, acțiunea lor cu petarde și pocnitori i-a trezit, nesperat, pe liberalii din opoziție – precum zavera de lăsata secului, pe Leonida și pe Efimița – făcându-i să se gândească, mai nou, la cum să-l dea jos pe Dragnea din fotoliul celui de-al treilea om în stat (o dorință importantă a disidenților, după cum știm cu toții), răzvrătiții social-democrați s-au speriat de moarte.

Ba, chiar unul dintre șefii lor de marcă, Paul Stănescu, după ce a cerut răspicat alungarea lui Dragnea de la șefia partidului și a Camerei Deputaților, pus la curent cu intenția opoziției, s-a supărat extrem: „Foarte rău fac! Eu sunt categoric împotriva acestui demers!”. Absolut corect. Ce se bagă Opoziția într-o reglare de conturi, în intestinele partidului?!

Ba, și mai rău (și el și situația): „disidentul Țuțuianu”, ca să-i reintre în grații lui Dragnea, a sărit calul până în tavan. A cerut DIICOT să spună lumii cu ce se droghează „grupul #rezist”, cum, cât și la ce ore, bașca să ne informeze cine îi finanțează pe manifestanți.

Pe sistem „cine nu cunoaște istoria e condamnat să o repete”, Țuțuianu s-a transformat, la minut, într-un miner „nouăzecist”, odios, care-i acuza pe manifestanții și pe politicienii pe care îi rupsese în bătaie, că dețin droguri, dolari, mașini de scris și WC-uri cu apă…

Mă rog, penibil.

În consecință, eu asta am înțeles: că am asistat la o încercare de „lovitură de stat” în partidul de guvernământ și în Parlamentul României – ceva extrem de grav – o încercare de reglare de conturi, în contextul căreia un grup de „lovitori” fără anvergură a urmărit să-l anihileze pe Dragnea, în încercarea de a prelua partidul și a-l conduce ei și mai pizdos ca Daddy, iar țara, și mai minerește, și mai dur, și mai șocant.

O acțiune care s-a fâsâit.

Singurul lucru bun, întâmplat cu acest prilej, s-a dovedit a fi reacția ardelenilor, care le-au dat mandat baronilor locali să-l susțină pe președinte.

Din acest moment, orice tranzacție a guvernului PSD și a liderului său, cu UDMR, va fi, exclusiv, în interesul lor, al ardelenilor neaoși. Altfel…