Un dosar periculos: „Băsescu 5 minute”

Dosarul prin care Parchetul General cere redeschiderea urmării penale împotriva fostului președinte al României, Traian Băsescu, pentru că acesta a mințit în 2007 când a declarat public că își dă demisia și nu și-a dat-o nu pare să aibă nicio legătură cu Justiția, ci cu, eventual, o oarecare senzație de dreptate sau, mai grav, cu o decizie politică a Justiției.

Constituția este foarte clară. Pe durata mandatelor președintele beneficiază de același grad de imunitate ca parlamentarii, deci nu poate fi tras „la răspundere juridică pentru voturile (nu este cazul când este vorba despre președinte) sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”, respectiv articolul 72, alineatul 1.

„În situația în care, în pofida avizului Curții Constituționale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maximum cinci minute de la vot voi demisiona din funcție și voi chema în fața electoratului și pe cei care au generat un abuz constituțional”. Aceasta este declarația cu pricina, dinainte de referendumul din mai 2007, pe care fostul președinte și-a retras-o în foarte scurt timp. Ulterior, la aproximativ o lună distanță, la referendumul privind demiterea sa s-au înregistrat peste șase milioane de voturi împotrivă și a rămas în funcție.

Dacă minciunile politicienilor, nu efectele lor, ci ele în sine, ar putea fi pedepsite de lege în urma unei simple plângeri atunci toată România ar trebui să depună plângeri, nu doar împotriva fostului președinte al României, ci împotriva tuturor reprezentanților mediului politic sau angajați ai statului care mint, care exagerează în oferta electorală sau, pur și simplu, în discurs.

Decizia Parchetului General, în cazul de față, nu pare să aibă nicio acoperire legală, ceea ce este foarte grav. Nu pentru că este vorba despre Băsescu, ci pentru că este vorba despre Parchetul General.

Dacă decizia a fost luată pentru a arăta poporului că politicienii care mint pot fi aduși în fața judecătorului a fost ales un caz greșit. Cazurile politicienilor sau ale membrilor din administrația publică prinși că au „uitat” să treacă în declarațiile de avere sau de interese diverse surse de vent și proprietăți sunt mult mai bune și, mult mai important, au cadru legal clar.

În cazul în care parlamentarii ar putea fi dați în judecată pentru felul în care votează, atunci, de exemplu, ce pedeapsă ar trebui să primească cei 231 de deputați care au votat, în iunie, împotriva începerii urmării penale a fostului premier Victor Ponta, în dosarul Rovinari-Turceni, dosar care se bazează pe presupuse fapte de corupție, nu pe declarații politice?

Dacă politicienii ar putea fi pedepsiți, prin lege, pentru declarațiile mincinoase, atunci ce pedeapsă ar trebui să primească Dan Voiculescu pentru că a declarat când a renunțat, de două ori (iunie 2012 și ianuarie 2013), la mandatul de senator, că face acest lucru pentru a permite judecarea sa? De fapt, deciziile au fost luate doar pentru ca dosarul respectiv (ICA – în care fostul senator a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare, pe care o execută în prezent) să fie mutat de la Înalta Curte la Tribunalul București, respectiv pentru a încetini desfășurarea procesului.

Dacă este vorba despre vreo pedeapsă aplicată fostului președinte în numele cetățenilor, aceștia au avut ocazia să o aplice democratic, prin vot, la referendumul privind demiterea sa organizat în 2012, când 7,4 milioane de persoane cu drept de vot, dintre cele aproape 8,46 milioane care s-au prezentat la urne, au votat „Da”, respectiv pentru demiterea președintelui.

Băsescu a rămas președinte atunci doar pentru că nu a fost înregistrat cvorumul necesar la referendum, însă a rămas în postura unui președinte împotriva căruia au votat 7,4 milioane de persoane. Din acel moment din Traian Băsescu a mai rămas doar funcția în sine, ocupată de o persoană pe care foarte mulți nu o doreau dar pe care legea prevede că trebuie să o suporte.

Pentru mandatele sale, cu bunele și cu relele lor, fostul președinte a plătit, politic și va plăti în continuare. O eventuală revenire a sa pe prima scenă a politicii este de domeniul SF și poate avea loc doar pe fondul unor greșeli de nedescris ale actualilor lideri politici. Dacă a încălcat legea, trebuie judecat și trebuie respectat verdictul. Dacă după atâția ani în care a stat la vârful politicii o declarație politică mincinoasă este considerată un motiv serios de trimitere în judecată a fostului președinte atunci fie acesta este un sfânt de Dâmbovița, fie Parchetul „o dă în diverse” și face politică.

Sentimentul de satisfacție al multora în ceea ce privește acest caz este de înțeles și este motivat. Cazul în sine însă, cererea redeschiderii dosarului, nu.

Parchetul trebuie să se ocupe de aplicarea legii, de justiție, nu de dreptatea pe care crede că o are un grup mai mare sau mai mic de cetățeni.

Pedeapsa politică, pentru declarațiile politice, pentru activitatea politică pe care a avut-o Băsescu, a fost deja dată de electorat. În limitele ei, dreptatea, nu justiția, pe care mulți o așteptau, a venit: Băsescu nu mai contează. Ceea ce contează acum este ca Justiția să își facă treaba.