Un islamofob, consilierul lui Trump pentru Orientul Mijlociu

Un islamofob, consilierul lui Trump pentru Orientul Mijlociu
Publicat: 13/11/2016, 10:49

În spatele discursului islamofob al lui Romney se afla și Walid Phares, unul dintre consilierii săi de atunci: musulmanii vor acapara instituțiile americane și vor impune Sharia!

Dr. Walid Phares l-a consiliat și pe Donald Trump în problemele Orientului Mijlociu, iar lucrul acesta s-a văzut și se vede.

Phares e astăzi un universitar specializat în Orientul Mijlociu și în contraterorism. Maronit libanez de origine, era consilier și purtător de cuvânt al Falangelor Creștine în vremea masacrelor de la Sabra și Chatila (septembrie 1982). Echipa doamnei Clinton i-a reproșat brutal legătura de atunci cu milițiile creștine.

Importantă e însă activitatea sa academică din ultimii ani, importante sunt cărțile, articolele și declarațiile sale de invitat frecvent al Fox News.

Autor, între altele, al unei cărți – singura, în 2010, care prevestea Primăvara Arabă – omul seamănă în multe privințe cu angajatorul său, Donald Trump: la fel de narcisiac, de lipsit de nunațe, de radical.

E uneori greu să discerni, din considerațiile sale, între diagnosticele perfecte asupra islamului și fobiile care țin de cele mai imunde teorii ale conspirației. Susține cu tărie că „există două specii ale jihadului. Pe de o parte, salafiștii, Al-Qaeda fiind cei mai extremiști, și pe de altă parte islamismul iranian”.

Nu crede înr-un islam moderat, deși îl invocă deseori ca pe o soluție. Admirația lui Trump pentru președintele Egiptului vine din ura oarbă a lui Walid Phares față de Frații Musulmani, pe care a promis că – odată ajuns la Casa Albă – Donald Trump îi va pune pe lista organizațiilor teroriste. Cât despre acordul cu iranienii, președintele ales al Americii îl contestă cu vorbele consilierului său. Simpatia conjuncturală pentru ErdoÄŸan tot de la Phares i se trage.

Are însă și Dr. Walid Phares dreptatea lui, când – într-un interviu din 2011, în Jerusalem Post – observă: „În ultimii ani, corpul experților care servește celor care stabilesc politica externă a Statelor Unite nu a oferit Administrației, Președintelui și Congresului informația corectă. În cartea mea, Viitorul Jihad, descriu modul în care experiența noastră academică și analiza de securitate care decurge din aceasta sunt compromise. Majoritatea celor care furnizează consiliere academică provin din universități ale căror Catedre pentru Orientul Mijlociu sunt finanțate în mare măsură de petrodolarii unor regimuri care le condiționează. Avem, astfel, generații care au crescut cu idei apologetice față de jihadism. În concluzie, acest lucru explică de ce Președintele și Congresul nu au primit, din partea experților lor, informațiile potrivite”.

Parțial corect, fiindcă în universitățile americane se cultivă și atitudinea opusă, islamofobă, al cărei promotor e chiar profesorul Walid Phares.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriză colosală la ora 9:00. Cele 2 județe care s-au mobilizat...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de...