Prima pagină » Puterea Gândului » Un sfat pentru tânărul care se visează Mircea Badea

Un sfat pentru tânărul care se visează Mircea Badea

Un sfat pentru tânărul care se visează Mircea Badea
Anul acesta, nouă candidați se bat pentru un loc la Jurnalism. De ce își doresc așa de mulți tineri să devină jurnaliști? Răspunsul l-au dat chiar ei.

Am aflat cu surprindere că anul acesta cea mai mare concurență la Universitatea din București nu este nici la Drept, nici la Administrație și Afaceri, ci la Jurnalism. Nouă candidați se bat pe un loc în ciuda faptului că este una dintre puținele facultăți care mai organizează examen de admitere. De ce își doresc așa de mulți tineri să devină jurnaliști?

Răspunsul l-au dat chiar ei. Nu și-au ales această meserie pentru că știu cât de importantă și necesară este o informare corectă și vor ca ei să facă asta, sau pentru că știu că au un spirit analitic și critic pe care vor să-l pună în slujba altora, ori pur și simplu pentru că au aflat câteva ceva despre această meserie și cred că li s-ar potrivi și lor. Majoritatea celor care au ales această facultate spun că au crescut cu Mircea Badea și Andreea Esca, iar acum visează să ajungă ca ei. Să apară la televizor și să câștige foarte mulți bani.  Asta cred ei că înseamnă să fii jurnalist.

E adevărat că la 18-19 ani poți să mai visezi pentru că încă nu te costă nimic, mai ales dacă ți-ai proiectat viitorul uitându-te doar la televizor, pentru că nu ai avut norocul să ai un părinte sau să întâlnești un profesor care să îți descopere calitățile și să te ajute să mergi pe drumul care ți se potrivește. Visul viitorilor jurnaliști de a deveni bogați și celebri se va spulbera însă la prima tentativă de angajare, indiferent că vor face acest pas în timpul facultății – așa cum ar și trebui pentru a lua contact cât mai repede cu ceea ce înseamnă într-adevăr presă -, la absolvirea ei sau după un masterat.

Presa a fost unul dintre domeniile cel mai greu lovite de criză, cu multe disponibilizări, salarii tăiate, publicații care au dispărut. Tocmai de aceea, găsirea unui job de către un tânăr absolvent ar putea fi o provocare mai mare decât să te bați cu alți opt pentru un loc la facultatea de Jurnalism. Iar dacă vor reuși să se angajeze, vor fi dezamăgiți să afle că la final de lună nu vor lua cu mult mai mulți bani decât un profesor debutant sau un vânzător într-un magazin din mall. Asta dacă nu vor avea norocul chior să se angajeze la o televiziune, unde, într-adevăr, salariile sunt mai mari, dar și concurența pe măsură.  

O iluzie mai mare decât cea a salariilor cu multe zerouri, exprimate eventual în euro – care în cazul unora dintre ei chiar se poate transforma în realitate după ceva ani, este cea a notorietății. Jurnaliștii care au reușit să-și transforme numele într-un brand pot fi numărați pe degete, iar dintre aceștia mulți, întâmplător sau nu, nu sunt absolvenți de Jurnalism.

Poate că tinerii absolvenți de liceu care visează să devină jurnaliști ar trebui să petreacă măcar o zi într-o redacție sau pe teren și să afle direct de la sursă ce este o știre, cum se obțin și se verifică informațiile și, mai ales, cum devin cu adevărat valoroase dacă ești primul care le dă, să afle că în spatele unui articol sau al unui material video de 4-5 minute stau câteva zile de muncă, să vadă cum se lucrează sub presiunea unui eveniment în derulare. Dar, mai ales, tinerii aspiranți ai gloriei jurnalistice trebuie să înțeleagă că, odată intrați în acest malaxor infernal, trebuie să facă meseria cu pasiune și să renunțe în mare parte la ceea ce se înțelege prin „viața personală”. Doar astfel poți uita că ziua de muncă nu se termină după 8 ore, poți trece peste faptul că nu toate week-end-urile sunt libere și poți trăi cu ideea că uneori trebuie îți petreci sărbătorile în redacție, cu colegii, și nu acasă, cu familia. 

Recomandarea video

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein