Un sondaj-mamut din care n-a câștigat nimeni

Rezultatul votului pentru referendumul de demitere a președintelui, din 29 iulie, este consecința lipsei de experiență politică, la vârf, a tandemului Antonescu-Ponta și a tânărului și prea emoționatului lor staff. Blitz krieg-ul pus la cale de cartierul general al Uniunii – oameni cu experiență, care nu mai vor să apară, însă, în prim-plan politic – a funcționat, prin surpriză, aproape fără cusur, în primele zile de la declanșare. Obiectivele au căzut, pe rând, în fața impetuozității atacului trupei parlamentare, semn că tactica de luptă a fost gândită, pusă la punct și aplicată în amănunt, fără apăsări constituționale, de către cei mai experimentați.

Dar ca orice blitz krieg, și acesta a avut neajunsurile sale. Anume că, odată cu estomparea elementului surpriză, pentru a avea finalitate, acțiunile ar fi trebui susținute și coordonate cu calm și fermitate din avanpostul „spațiilor” câștigate de conducătorii săi vizibili. Însă agitația măruntă a celor doi, dusă pe diverse planuri, colaterale, lipsite de consistență și seriozitate, a dinamitat acțiunea principală.

După un vot sever, împotriva lui Traian Băsescu – așa cum este el perceput -, Ponta acuză repetat că președintele trăiește într-o lume paralelă și că nu înțelege nimic din ceea ce i se întâmplă. Poate că nu înțelege. Dar, sincer vorbind, nici actualul premier nu a înțeles prea multe din ce i se întâmplă românului, în general. Este neadevărat, și cel puțin inelegant, să-i acuzi, exclusiv, pe maghiari că au trântit votul, atâta timp cât, săptămâni de zile, „n” televiziuni au anunțat regula jocului – faptul că referendumul va fi validat cu 50 la sută plus unu -, iar la vot s-au prezentat doar 46 la sută dintre ei. În acest context, întreaga „vină” aparție USL – fie că nu e credibil, fie că nu are forță, fie că nu are comunicatori, fie că, pur și simplu, nevotând, românii, indiferent de etnie, au dat un semnal. Oare în turnul de fildeș al tandemului conducător nu ajunge, niciodată, părerea muritorului dâmbovițean, în adevărul ei cel mai direct? În areopag nu se înțelege că majoritatea românilor (50 la sută plus unu) nu mai are încredere, în general, în politicieni și, de principiu, n-o mai interesează războaiele lor; nu se percepe mesajul că, deși foarte mulți sunt sătui și dezamăgiți de Băsescu și aroganțele sale, sunt într-o măsură și mai mare, speriați de politicile PSD și a remorcilor lor politice, PNL și PC?

N-ai cum să declanșezi un război-fulger, renunțând la coordonatele constituționale, deci democratice, pe ideea că „dă-l în mă-sa, și el a făcut la fel”, fără să-ți asumi imaginea care decurge de aici. Nimeni, indiferent de cauza care generează reacția, nu-și poate face dreptate, într-o democrația asumată, fără să țină cont de reguli și de legi, întorcându-se la un „care pe care”, distrugător prin repetare fenomenului, a statului de drept. Nu pricepe nimeni din această clasă de „loseri” – vorba lui Victor Ponta – că alegătorul român, așa naiv cum îl crede politicianul, s-a deșteptat și că alege simplu, instinctiv, răul pe care îl consideră cel mai mic? Că oricât ar încerca unii să-și palmeze politicile nedemocratice și de recuperare, cu orice preț extern, a puterii interne, anihilarea reguluilor jocului se vede, se simte și se miroase, și nimeni nu mai e dispus să schimbe o democrație șchioapă cu una cocoșată?!

Ei bine, da. Surpriza este cu atât mai mare cu cât, așa cum stă el la bere, numărând bulele din gaz, românul a început să priceapă „regula jocului” și să nu mai reacționeze, disproporționat, la toate copilăriile și prostelile de genul „Casa Dante”, „Votul lui Mazăre cu bască roșie și stripteuze” și altele de gen, cel puțin la fel de penibile.

Iar cine abordează, acum, rezultatul votului doar ca pe un mesaj transmis de electorat, exclusiv, lui Traian Băsescu și politicilor lui, ignorând semnalele foarte grave, transmise actualei puteri și conducerii sale, dovedește, odată în plus, că încă nu are forța necesară pentru a crea politici ferme și coerente.