Unde ați fost voi, cei 199.800 de corporatiști, care ar fi trebuit să fiți sâmbătă în Piața Victoriei?

După referendumul din Marea Britanie, din mai anul trecut, care spre stupoarea elitelor europene bine-îmbrăcate și hrănite la restaurant de trei stele Michelin, a dus la apariția Brexitului, niciun lider european nu are curajul să-și întrebe cetățenii dacă mai vor să fie în Uniunea Europeană sau nu.

Identificat cu birocrații răi și total necarismatici de la Bruxelles, proiectul Uniunii Europene riscă să ajungă inamicul multor cetățeni europeni pe care dau vina pentru tot ce li se întâmplă în țara lor.

În România, țară care este membră a Uniunii Europene de doar 10 ani, aniversarea celor 60 de ani nu a însemnat nimic nici pentru politicienii actuali, dar nici pentru cetățeni.

Liderii PSD, principalul partid de guvernământ, au dat, în Deltă, la știucă.

ALDE, parte a Guvernului Dragnea-Grindeanu a fost ocupat cu eliminarea unuia dintre copreședinți, Daniel Constantin, vicepremier.

PNL își caută un lider carismatic și nu-l găsește.

USR-ul începe să se întrebe ce caută în Parlament, iar PMP trăiește din declarațiile lui Traian Băsescu.

Pentru actuala clasă politică românească, Uniunea Europeană nu înseamnă mare lucru, având în vedere că-și pierde priza la public.

Fiind în Uniunea Europeană, niciun politician nu-și mai bate capul să se gândească la viitor.

Voturile se obțin astăzi și mai degrabă ai un discurs împotriva celor de la Bruxelles, împotriva proiectului Uniunii Europene cu două viteze, decât un discurs în favoarea Uniunii Europene, în favoarea proiectului de prosperitate și pace, care a ridicat România din anii 2000 încoace. Revedeți discursurile din campaniile electorale 2014 sau 2016.

Pentru prea mulți lideri PSD, ALDE sau PNL, intrarea în Uniunea Europeană înseamnă, ca retorică, doar faptul că am fost obligați să dăm străinilor băncile și companiile românești, sectoare întregi din economie, ca să ne primească în UE. Bine că le-am dat, pentru că altfel acum nu mai aveam nimic!

Faptul că putem să ne urcăm în orice moment în mașină, în tren sau în avion doar cu buletinul românesc la noi și să mergem liberi prin Europa, la muncă, după business sau în vacanță, nu mai înseamnă nimic, deci nu mai avem un motiv pentru care să luptăm, la care să aspirăm, așa cum s-a întâmplat în primul deceniu după 1989.

În mod normal, sâmbătă, pe 25 martie, 200.000 de oameni ar fi trebuit să fie în Piața Victoriei, nu 200, câți au fost, pentru a susține proiectul Uniunii Europene. La fel ca la OUG 13, în februarie.

Dacă politicienii români se dezic de UE, de Bruxelles, pentru că nu le aduce voturi – ce discurs poate să țină Liviu Dragnea în Teleorman, în care să explice beneficiile pentru România a integrării în UE, în condițiile în care fieful lui politic a fost sărăcit în ultimele două decenii? – atunci cei 200.000 de corporatiști ar fi trebuit să fie în stradă pentru a susține viitorul UE și al României în UE.

Principalii beneficiari ai intrării în UE sunt în primul rând corporatiștii, care au avut o șansă extraordinară prin deschiderea economiei la investițiile străine, începând cu finalul anilor ”90.

Cineva din Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Galați, Brăila, zona Moldovei, nu are prea multe motive să fluture steagul Uniunii Europene, având în vedere că în zona lor investițiile străine și românești nu prea au ajuns, iar banii pentru infrastructură nici atât.

Pentru cei din zonele lăsate în urmă ale României, fieful electoral al PSD, Uniunea Europeană nu înseamnă altceva decât dezindustrializare, pierderea locurilor de muncă în fabricile locale, salarii mici pentru cei care au rămas în țară și plecarea copiilor și apoi a părinților la muncă în Europa.

Dar pentru București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași (zona din jurul Palace-ului), Constanța, UE înseamnă foarte mult, cu toate că puțini realizează acest lucru.

Pentru OUG 13, corporatiștii s-au mobilizat.

Dar pentru Uniunea Europeană, proiectul de care ei beneficiază cel mai mult, mai puțin.

200.000 de oameni versus 200 de oameni. Cam puțin. Probabil că restul de 199.800 erau în city-break prin Europa!