Prima pagină » Puterea Gândului » Vânătoarea de iepuri – o anecdotă irakiană

Vânătoarea de iepuri – o anecdotă irakiană

Vânătoarea de iepuri - o anecdotă irakiană
"Americanii, rușii, britanicii și irakienii au organizat un concurs...".

Patrick Cockburn, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști care acoperă zona Orientului Mijlociu, pentru care istoria recentă a Irakului a devenit propria istorie, amintește în „Haos și Califat” (culegere de corespondențe de război, tradusă recent și în românește de Editura Polirom) o anecdotă din perioada Mukhabarat (temuta poliție politică a lui Saddam Hussein):

„Americanii, rușii, britanicii și irakienii au organizat un concurs de vănătoare de iepuri, într-o pădure. Au câștigat americanii: au oferit bani și vize și au fost copleșiți de câți iepuri entuziasmați s-au grăbit să se predea. Rușii au ieșit pe locul doi: au bombardat pădurea cu artileria grea și, în câteva ore, supraviețuitorii s-au predat. Demersul britanicilor a durat mai mult: cu o diplomație abilă, au reușit să dezbine iepurii în două facțiuni, una predând-o pe cealaltă vânătorilor. Echipa irakiană a intrat în pădure și n-a mai ieșit. Celelalte echipe, îngrijorate, au început s-o caute. Într-un târziu. au auzit niște lovituri înfundate. Într-un luminiș i-au găsit pe irakieni care, după ce capturaseră un cerb și îl legaseră de un copac, îl băteau urlând: Hai, recunoaște! Mărturisește că ești iepure!”.