„Victima” USL și agresorul imaginar
În ultimele patru luni România a fost condusă de un guvern aflat în opoziție. Ocupați cu alegerile locale și cu referendumul privind suspendarea președintelui, liderii USL au confundat conducerea statului cu certurile, țipetele și ironiile aruncate până nu demult din băncile opoziției.
Guvernarea înseamnă măsuri concrete, asumate, nu un scandal continuu, culmea, cu instituțiile pe care ar trebui să le conduci sau cu care ar trebui să colaborezi.
Liderii USL, în frunte cu Victor Ponta, preferă în locul guvernării o ceartă continuă. Poate au impresia că acest zgomot îi va face pe alegători să uite de șomaj, de inflație, de dobânzi, de pierderile companiilor de stat, de lipsa de transparență a instituțiilor, de starea drumurilor, de calitatea apei de la robinet sau de presiunea datoriei publice.
În loc să conducă, USL se ceartă și se plânge. Se victimizează. De la administrația publică la Curtea Constituțională, la înalți oficiali ai UE și la magistrați, nimeni nu a scăpat de critica și de acuzele social-liberalilor. Toți sunt agresori iar USL o „biată victimă”.
Această „biată victimă” are guvernul, o majoritate parlamentară de 56%, aproape 64% dintre toți primarii din România, 53% dintre consilierii locali, 55% dintre cei județeni și 36 de președinți de consilii județene din 41.
Această „biată victimă”, în primele 100 de zile de guvernare, a operat peste 500 de numiri în funcții publice, printre care se numără și toți prefecții și majoritatea subprefecților din România. Mai mult decât atât, cele două servicii secrete, SIE și SRI, au la vârful lor un fost membru marcant al PNL și, respectiv, al PSD.
USL deține toate pârghiile necesare pentru a guverna (în condițiile în care justiția este intangibilă din exterior) și totuși refuză actul guvernării.
Moștenirea lăsată de guvernele precedente nu este ușoară, dar niciun guvern nu a lăsat în urmă o situație bună pentru a ajuta cu capital politic adversarii. USL și-a format însă majoritatea parlamentară tocmai pentru a guverna, deci și-a asumat conducerea țării. Da, este criză, dar este peste tot. Unii iau măsuri, alții se plâng.
Când cele mai mari reușite ale guvernului sunt intrarea în insolvență a celei mai valoroase companii de stat și împrumutarea de bani pentru a reîntregi, în două etape, salariile bugetarilor, înseamnă că, de fapt, cei de la Palatul Victoria fie nu știu ce să facă, fie nu pot, fie nu vor.
Prognoza de creștere economică a fost redusă la jumătate, cursul este mai prost decât în 2009, când economia a trecut printr-o recesiune severă, inflația atinge cote alarmante pentru puterea de cumpărare iar noi locuri de muncă tot nu se creează. Când ajungi să tai fonduri de la Centura Capitalei și de la magistrala V a Metrorex, Drumul Taberei-Universitate înseamnă că prioritățile Guvernului nu sunt pe termen lung. Când anunți că banii obținuți din vânzarea licențelor de telefonie vor fi folosiți în agricultură înseamnă că Guvernul vrea doar să peticească bugetul de stat, pe unde poate și cu ce bani are l-andemână.
Liderii USL, în frunte cu Victor Ponta, se amăgesc crezând că „cine nu muncește, ăla nu greșește și voturi primește”. Valul de popularitate se stinge foarte repede sub presiunea prețurilor în creștere, a șomajului și a fricii generalizate că, din nou, statul va rămâne fără bani și că vor urma noi măsuri de austeritate. Mai mult decât atât, pariul pe atracția electoratului român față de „victime” este unul foarte riscant, mai ales când agresorul nu îți face nimic.