Victor Ponta nu mai vede poporul de atâția „anarhiști și legionari”

Vă mai aduceți aminte cine scotea acest strigăt de opresat revoltat: „Jandarmilor li s-a spus că, astăzi, va fi o lovitură de stat. Li s-a dat muniție. Fac un apel să înțeleagă că nu trebuie să facă ceea ce le spune Băsescu, așa cum n-au făcut nici când le-a spus Ceaușescu să tragă în oameni. Este foarte grav ce se întâmplă. Credem în continuare că democrația poate fi salvată. Ne aflăm într-un moment prin care România n-a mai trecut din decembrie ’89. Uitați-vă câți jandarmi sunt aici. Ca să ce? Să se lupte cu poporul român? Și ei fac parte din poporul român”? Era Victor Ponta, în timpul marelui marș sindical din noiembrie 2010. Cu tricolorul legat la gât și Marian Vanghelie făcându-i drum, mergea spre Palatul Parlamentului împreună cu „poporul”, oprindu-se cât să amplifice, în fața camerelor de filmat, minciuna despre „glonțul pe țeavă” și să incite mulțimea care s-ar fi aflat în pericol de moarte. Scriam, atunci, că lui Victor Ponta i-ar fi plăcut să vadă sânge. Era singura explicație plauzibilă pentru încercarea sa de a-i instiga pe protestatari împotriva forțelor de ordine, o baltă de sânge pe asfalt transformând mitingul într-o nouă revoluție, care i-ar fi schimbat, fulgerător, destinul șefului PSD. L-ar fi propulsat la Putere ca „liderul din mulțime”, contopit cu victimele prin ADN-ul căzut în stradă și Victor Ponta și-ar fi lins, tacticos, degetele pline de hemoglobină.

Trei ani mai târziu, în noiembrie 2013, același personaj vorbește din funcția de prim-minstru. Despre protestul de la Pungești, unde 200 de jandarmi au fost trimiși împotriva a tot atâția țărani înșirați pe marginea unui drum, majoritatea bătrâni și femei, care nu vor ca Chevron să extragă gaze de șist, în ograda lor: „Am înțeles cât timp lucrurile nu blochează circulația, nu se blochează drumuri naționale, e în regulă, dar după aia ce facem ? E anarhie. Deci, eu ii susțin pe jandarmi, m-au informat și cred că, în conformitate cu legea, trebuie să acționeze”.

A doua zi, vineri, în ședința de guvern, după ce opozanții proiectului Roșia Montană au spart (gest reprobabil n.n.) luneta mașinii  ministrului Culturii: „Există o linie roșie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat. Nu e vorba de domnia sa, că e bărbat, rezistă, e vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii ’30, când își făceau legionarii de cap pe străzile Bucureștiului. Jandarmii au procedat foarte bine, foarte elegant, dar în momentul în care se trece linia roșie și vorbim de agresiuni, amenințări, blocarea unor drumuri, aveți din partea mea mandat foarte clar de intervenție conform legii”.

În aceeași zi, seara, după ședința USL: „Am cerut ministerului de Interne, reprezentanților statului să ia masuri foarte decise și foarte dure dacă e vorba de violențe, de agresiuni, perturbare a bunei funcționari a societății. Nu voi avea niciun fel de ezitare, am sprijinul USL în acest sens. Violența și anarhie, nu!„.

I s-a schimbat radical optica dlui Ponta. Nu mai vede în stradă și pe miriște „poporul”, ci grupuri mici, anarhiste și legionare, care, finanțate de dușmanii României, s-ar opune progresului țării. Protestul lor, așadar, nici nu ar fi îndreptățit. Manipulează însă ca și acum trei ani. Exacerbează un incident izolat, singurul în peste o lună de manifestații, pentru a induce opiniei publice ideea că protestatarii sunt violenți și folosirea forței împotriva lor – inclusiv împotriva bătrânilor țărani, care, apărându-și drepturile, au blocat o proprietate privată –  s-ar justifica pe deplin. Așadar, dl Ponta încă mai vrea sânge. Nu mai are unde se cocoța, dar niște bastoane peste guri și spinări, mai multe capete de manifestanți sparte ar arăta țării întregi cine este șeful, intensificând gustul puterii care-i provoacă atâta plăcere. Cum dl Ponta pune atâta accent pe forță când se confruntă cu „minorități” pașnice, mă întreb ce ordin va da dacă oamenii vor ieși în stradă, ca la revoluție.