Victor Ponta, pacientul englezului
Bântuit de o anxietate politică severă, prim ministrul României a simțit nevoia să se sfătuiască cu marele său model, Tony Blair (alt mitoman compulsiv, doar că unul de calibru, cultivat și carismatic).
A venit fuguța ditai Blair la București, să-i ofere o consultație de urgență clientului său. Fostul premier al Marii Britanii, care are multe firme de consiliere, beneficiare de contracte grase (unul și cu peședintele Kazahstanului, omul cu KazMunaiGaz) și un birou oficial la Ierusalim (ca trimis al Cvartetului în Orientul Mijlociu), are și calitatea de a nu face nimic gratuit. (Fostul primar al Tel-Aviv-ului, Shlomo Lahat, intervievat de Shaul Carmel, numea asta Principiul Maimon: „Pe vremea când a fost înființat Statul Israel și Ben Gurion era prim ministru, rabinul Maimon Fishman din Iași a fost numit ministrul Cultelor. După trei luni, s-a prezentat la Ben Gurion și i-a spus:
Unde am rămas? Fără îndoială, dr. Blair i-a dat lui Victor Ponta o consultație de mare specialist, prescriindu-i una dintre medicațiile sale piperate. Problema e că pacientul nu pare a-și fi revenit. Singura explicație poate fi aceea că, între timp, propriii săi consilieri, neaoșii din România, l-au îndopat cu leacuri băbești.
Astfel încât, aseară, a intrat în casele telespectatorilor așa cum declarase, în campanie, că ar fi intrat Iohannis în biroul său de prim ministru: „foarte umil”. Cerând îndurare președintelui ales, în Dosarul Voturilor din Diaspora. Ceea ce n-a reușit să-și amintească fostul procuror e că nu președintele te saltă (el te poate cel mult îngropa, vezi Băsescu).
Apoi, confuz, actualul premier a încercat să explice că în Dosarul Voturilor din Diaspora are exclusiv o vină politică. La politicoasa întrebare (care, dacă n-ar fi venit, și-ar fi pus-o singur) „vă vedeti chemat la DNA pe aceasta tema?”, Ponta a răspuns, în stilul său inconfundabil, cântând ultima silabă a fiecărui cuvânt. „Categoric am organizat prost, dintr-o eroare. A fost greșeala noastră, a mea, lucrurile au mers prost în ceea ce privește organizarea. Îmi pare rău. M-a costat asta. Soluția este să rezolvăm legea. Doi: greșeli s-au făcut, trebuiau să fie mai multe secții decât în 2009, dar nu a fost intenționat. Răspundere politică există, de aceea au existat demisii, eu am pierdut politic, dar nu există răspundere penală. Dacă DNA va cere urmărirea mea penală, cu siguranță voi demisiona, dar nu mai rămânem pe logica din 2004, adică cine pierde alegerile merge la închisoare. Nu mergem pe ideea
Cui bate apropouri? Nouă, electoratului. Ne previne că – pentru o simplă eroare de apreciere, plătită cu vârf și îndesat prin pierderea alegerile – e posibil să devină victima politică a unui președinte vindicativ. Ne previne că s-ar putea să i se însceneze ceva, care să-l oprească să-și ducă la bun sfârșit „proiectele importante” pentru România.
Ce încearcă premierul în funcție? Ca de obicei, să ne livreze o imagine despre domnia sa. A fost mândru că e român, mândru că e ortodox, acum trebuie să fie mândru că va deveni un martir al democrației. Gata să meargă la închisoare, să se mai sacrifice o dată pentru țară, doar fiindcă a pierdut alegerile.
Trebuie să-i înțelegem anxietățile post-traumatice. Pacientul englezului, fostul procuror Ponta nu poate să recunoască, nici față de sine însuși, că urmează să fie cercetat pentru un motiv deloc glorios, pe care Justiția, în limbaj prozaic, îl definește ca „împiedicarea exercitării drepturilor electorale” (art. 385 Cod Penal).