Guvernatorul BNR Mugur Isărescu este, probabil, exasperat. L-am auzit folosind pentru prima dată, într-o conferință de presă, o expresie vulgară și în formă și în conținut („Gura bate fundul”), dar perfect adecvată contextului, ca să descrie comportamentul politicienilor români. Guvernatorul îi atenționa că vor afla, curând, de pe piețele financiare, înțelesul zicalei și îi invita „să plece ei acasă, nu să ne scoată pe noi din casă”, dacă nu știu să dialogheze. O fi acordat cineva cuvenita importanță avertismentului? Guvernanții, cu siguranță, nu.
USL era prinsă în numiri și permutări de miniștri – după ce trei și-au dat demisiile, unul n-a mai corespuns și altul a vrut alt portofoliu -, primul ministru și președintele interimar se ocupau tot de suspendatul Traian Băsescul, iar principala grijă a administrației era aceea de a scoate 2 milioane de români cu drept de vot din listele electorale permanente. Impresia pe care o produc guvernanții (Traian Băsescu, scos pe tușă, nu are nicio tangență cu actul executiv) este aceea că doar răfuielile politice îi interesează și nu țara lăsată să funcționeaze în virtutea inerției. România se deplasează anevoios, economic vorbind, tot în direcția imprimată de fostul guvern, cel de acum nefiind capabil să-i regleze cursul ori să-i accelereze ritmul. De altfel, el însuși este o construcție șubredă, realizată cu materiale îndoielnice, care a trebuit cârpită imediat după apariția cu trei luni și jumătate în urmă. Numai de Învățământ s-au ocupat, de atunci, trei inși, până la doamna Ecaterina Andronescu, care și-a luat o normă și la televizor, de Cultură – doi, la fel de Interne, Administrație Publică, Externe, Justiție, Mediul de Afaceri. Pentru un interval de timp atât de scurt, fluctuația din interior este prea mare, ceea ce înseamnă că numirile sunt doar negociate, nu și analizate, iar presiunile politice, despre care vorbea demisionatul Ioan Rus, greu de îndurat.
La comanda acestui executiv instabil stă, mereu zâmbitor, Victor Ponta și apasă, după cum îi spune unul sau altul, pe butoane. Încă nu-i vine să creadă ce i se întâmplă și, de aceea, repetă des și cu voce tare „Eu sunt premierul României” și comite gesturi de forță, pentru a-și demonstra că poate. Spre deosebire de Emil Boc, care era un executant silitor al indicațiilor președintelui Băsescu, dl Ponta nu execută nimic, el este un comediant. I se suflă replicile, din culise și domnia sa le rostește în fața publicului: „Domnule ministru al Agriculturii, am înțeles că sunt probleme cu apa. Aveți sarcina, cât sunt plecat, să vă ocupați de problemă, ca să nu sufere fermierii noștri!” – intervenție televizată, în deschiderea unei ședințe de guvern. Seceta și consecințele ei dezastruoase asupra agriculturii-economiei-prețului la alimente nu au constituit însă subiectul vreunei ședințe a Cabinetului, de unde rezultă că nu au fost atât de importante, încât să merite mai mult de o replică de „conducător” din partea dlui Ponta, care intră în comuniune cu poporul ori de câte ori utilizează, cu glas mieros, adjectivul posesiv. El interpretează astfel de partituri de câteva ori pe săptămână – uneori, ele se află în deschiderea scenetelor politice -, dar pare să nu înțeleagă întotdeauna ce comunică, fiindcă, atunci când i se cer lămuriri, trimite la „specialist”. Iar specialistul din guvernul acesta este unul singur, Florin Georgescu. El este acela care ține finanțele sub control, împiedicând România să derapeze, când primul ministru se ușurează politic, cu voce de băiețel alintat. Din noiembrie însă, se va întoarce înapoi, la BNR, iar Cabinetul Ponta 2 trebuie să-și găsească alt specialist. Dacă nu cumva „doctorul” în drept se cară, cât mai au specialiștii ceva de salvat.