Prima pagină » Puterea Gândului » Vine criza financiară, mânca-v-aș pensia voastră!

Vine criza financiară, mânca-v-aș pensia voastră!

Vine criza financiară, mânca-v-aș pensia voastră!
Statul a ajuns la fundu' sacului și strânge de gât cetățeanul. Urmează impozitarea înmormântărilor. Mihai Găinușă descrie poporul care urcă mândru pe scăunel și-și leagă frumos frânghia ca pe-o cravată

Și, dacă mă întrebi pe mine – mă întrebi, nu? – e mai bine peste 3 ani să-ți iei, că nici n-o să mai ai vecini. Nici sirienii nu prididește să înoate în Mediterana, cum se-nghesuie românache al nostru la autocarele de Belgia. O să este blocul gol!

Deci, vă spuie Mama Termita, e pă nasoale, socheres mucles! S-a limitat creditarea la bănci, cine face împrumut, nu poate să deie înapoi mai mult de 40 la sută din salariu. Da din salariu nu se trăiește, din salariu se moare de foame acilea, so cames. De trăit, să trăiește din sporuri, bonusuri, ore suplimentare și combinații de prestări servicii pe la alte firme, fără factură. Cine-i harnic și muncește pentru patron, are tot ce vrea. Are internare, vizite în salon, piure la prânz. Că trebuie să fii nebun să te spetești pentru unul care te vinde cu totul, în timpul programului. D-aia are baba meserie liberală, pă persoană fizică. De ce crezi că-i zice persoană juridică? Că vrei, nu vrei, ajungi să te judeci cu banditu dă angajator.

Cărțile mai mi-arată că statu’ a ajuns la fundu’ sacului și a scos deja mâna prin gaura din sac și s-a apucat să strângă de gât cetățeanul, să deie banu! Păi, cine a mai auzit să se ia de tinerii însurăței, ca să declare cât a decartat la fotograf, lăutar și bodegă? Înseamnă că în buget mai e fix prafu’ dă pe toba aia de capu’ lu Codrin Șmecherescu și a lu’ Olguța Vampirescu, mo!

Păi, dacă vrea să ia impozit dă la amărâtul ăla de hartist fotograf, atunci să-l puie să facă un album foto și cu palatele dă partid. Cu limuzinele dă partid, cu mesele festive la Vila Lac, pă partid. Să le ceară chitanțele dă la catering la toate parangheliile dă partid, pă la Neptun, Sinaia, Snagov. Să înceapă cu pozele mișcate, mo! Că ăștia nici când stă la poză, nu poate să-și ție mâinile acasă!

Să vie cu chitanțele de la motorina pentru autocarele de la mitingul din iunie. Cu facturile de la scenă, de la sonorizare, de la pachețelele și apa pentru tot lumetul ăla pensionar, care o să dea piept cu criza în curând.

Că o să vie timpu’ să impozitează și mormântările, mo! Să dai în gât groparu’ care sapă groapa altuia. Să ia taxă pă pomană la poarta cimitirului. Să scotocească Fiscu’ în coș, de Sâmbăta Morților și să ieie bomboana dupe colive! Să ia 25 la sută din mărunțișu’ aruncat la curbe dă cortegiu funerar! Ptiu, mai rău ca ciuma lu’ Caragea e mâna lu’ Vâlcov!

Că vă spuie baba, am un „deja mu” în globu dă cristal. Văd „mu”-lte tăieri dă salarii și multe dă pensii, cum a fost pă vremea lu marinaru’. Diferența e că acu’ are de unde să taie. Că doar n-o să și-o taie pe-a lor, aia specială. Cine-mparte, carte-și face! Carte dă legi penale.

Ce mai era în poșeta țării, bani dă rezervă, o să zboare în aer, la anu’, la alegeri. E ca și sinucigașu’ care-și cumpără, cu ultimii bani, o frânghie scumpă dă mătase și un scăunel de colecție, Bideumayer. Diferența e că poporu’ nu știe ce se-ntâmplă și se urcă mândru pe scăunel și-și leagă frumos frânghia dă gât, ca pe-o cravată, mo! Să atârnați bine! Haules-maules!

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii