Vizita Papei în Chile – un eșec?
În avionul care îl purta spre Roma, Suveranul Pontif a susținut obișnuita, așteptata conferință de presă.
Despre dialogul cu jurnaliștii acreditați a relatat marele vaticanist Andrea Tornielli. Întrebările care i s-au pus Papei Francisc n-au fost deloc comode. Dacă mă gândesc bine, a fost cea mai tensionată discuție după o călătorie apostolică.
„- În prima zi, în Chile, ați transmis un mesaj puternic împotriva abuzurilor asupra copiilor. Însă, apoi, ați făcut acea afirmație despre episcopul Barros vorbind despre
Am reprodus mare parte din discuția cu jurnaliștii, ca să îl înțelegeți pe Papă din propriile cuvinte.
Despre cazul episcopului Barros am scris în 15 ianuarie, intuind că va fi piatra de poticnire. Nu cred însă că vizita Suveranului Pontif în Chile a fost un eșec. Cred că există multe și complicate probleme în Biserica Romano-Catolică (cum există și în celelalte Biserici), care exced puterile unui singur om.