Vor lovi Tomahawkurile și rebeli jihadiști?

Luptătorii din An-Nusra, aliații ultrareligioși ai Armatei Libere Siriene și laice, încep să-și strângă catrafusele și să le dosească în locuri presupus mai sigure. Zic „presupus”, fiindcă dronele (jucăriile preferate ale președintelui Obama) stau ciorchine în zonă. În mutări e și armata lui Bashar Al-Assad, căutând să-și îngroape ce are mai de preț ca tehnică de luptă, în buncărele construite prin anii ”70 de Hafez Al-Assad (înainte de ieșirea pe piață a rachetelor inteligente de croazieră Tomahawk).

Amânarea atacului american le-a oferit beligeranților un avantaj tactic, pe care fiecare îl folosește cum poate mai bine.

Să recapitulăm. Cine luptă în Siria? Pe de o parte, trupele președintelui Al-Assad. Unul dintre comandanți e chiar fratele  său mai mic, Maher, un cleptocrat crud și smintit, cel care se presupune că ar fi protagonistul din înregistrarea serviciilor secrete israeliene, comandând atacul chimic din 21 august. (Greu de crezut că Maher – smintit, nu prost – nu-și transmite ordinele pe o linie securizată). Lângă armată, sunt temuții Shabiha (într-o traducere aproximativă – „Umbrele”, „Fantomele”), poliția politică a regimului. Pentru Al-Assad luptă și milițiile Hezballah. Au mai luptat – până când au trecut de partea rebelilor –  și milițiile Hamas (sponsorizate de decenii de guvernul de la Damasc, cu banii iranienilor). Brațul înarmat al opoziție siriene e Armata Liberă Siriană. Alcătuită din cetățeni sirieni (mulți dintre ei dezertori din armata regimului), e considerată de Statele Unite și aliații săi stindardul libertății și democrației, brațul înarmat al opoziției politice. Toți sunt laici, în frunte cu colonelul Riyad Al-Assad (coincidență de nume cu a dictatorului de la Damasc). Alături de Armata Siriană Liberă, mișună o mulțime de facțiuni și brigăzi jihadiste – Harakat Ahrar ash-Sham Al-Islami (Mișcarea Islamică a Oamenilor Liberi ai Levantului), Suqur al-Sham (Vulturii Levantului), Liwa al-Islam (Steagul Islamului), mercenari irakieni, palestinieni, ceceni, afgani, croați – care fac din Siria epicentrul jihadismului mondial. Însă cei mai eficienți aliați ai Armatei Libere Siriene sunt cele două francize Al-Qaeda: Dawlat al-ʾIslamiyya fi al-Iraq wa-l-Sham (Emiratul Ismalic al Irakului și Levantului, cunoscut de vestici sub acronimul ISI) și frații lor mai nou înființați –  Jabhat An-Nusra li-Ahl Ash-Shām (Frontul de Sprijin pentru Poporul Siriei Mari). Atât ISI, cât și An-Nusra au brigăzi disciplinate și bine pregătite, iar aportul lor în ofensivele anti-regim sunt mai feroce și mai eficiente decât ale Armatei Siriene Libere. Colonelul Riyad al-Assad îi numește „frații noștri întru Islam” și, fără ajutorul lor, Armata Siriană Liberă (cu tot suportul logistic pe care îl primește din afară) ar fi fost demult înfrântă de trupele guvernamentale.

Și tabăra luptătorilor pentru libertate comite crime de război în serie – execuții sumare ale susținătorilor regimului de la Damasc (The New York Times a publicat ieri imagini terifiante), acte de terorism (cine vrea să-și confecționeze o bombă artizanală are know-how pe siteurile ISI), torturi, folosirea civililor ca scuturi umane. Unul dintre cele mai cunoscute sloganuri ale extremiștilor Al-Qaeda e „Creștinii la Beirut, allawiții în morminte!”.

Războiul civil din Siria e un război murdar, în care fiecare dintre părți are demonii ei.

Ieri, la conferința de presă care a urmat Summitului G20 de la Sankt Petersburg, președintele Barack Obama a fost de trei ori întrebat, dacă – în cazul în care nu va primi aprobarea Congresului – va ataca, totuși, Siria, De trei ori a evitat întrebarea. (Aceeași întrebare a primit-o și John Kerry, la întâlnirea de săptămâna trecută cu senatorii, și a evitat un răspuns tranșant).

Ce știm până astăzi? Că Statele Unite intenționează să procedeze la un atac limitat asupra Siriei, având ca obiectiv descurajarea lui Bashar Al-Assad de a mai folosi armament chimic. Cu alte cuvinte, diminuarea capabilităților militare ale regimului de la Damasc. Imensele depozite de armament chimic sunt imposibil de atins – cum explica generalul Dempsey, șeful Statului Major Interarme – fără o intervenție la sol, pe care americanii o exclud categoric. E foarte probabil însă ca Tomahawkurile să țintească și taberele rebelilor jihadiști (liderii An-Nusra au declarat explicit că, în afara regimului Assad, pe care vor să-l înlocuiască cu unul teocratic, au doi dușmani de moarte – America și Israelul). Dacă nu se va întâmpla asta, vom asista la situația incredibilă în care Statele Unite vor fi obligate să lupte (și) de partea Al-Qaeda. Caz în care, doi doctori, ambii chirurgi oftalmologi de formație, aflați fiecare pe baricada lui, dușmani ireconciliabili, unul șiit și celălalt sunnit, își vor freca mâinile de bucurie: dr. Bashar Al-Assad și dr. Ayman Al-Zawahiri (urmașul oficial al lui Osama bin Laden).