Votez doar un candidat care nu calcă Justiția pe cap

Votez doar un candidat care nu calcă Justiția pe cap
Publicat: 29/10/2014, 11:15
Actualizat: 29/10/2014, 17:37

Este un vot lucid. Niciodată nu am avut unul atât de limpede ca acum, fiindcă niciodată nu am aflat o idee atât de clară și aproape palpabilă, încât să merite să te dai jos și din creierii munților, ca să stai un minut singur cu urna, după un cearceaf. Totdeauna a trebuit să extrag ceva inteligibil din bolboroseala programatică a candidaților, să-i evaluez pe ei, în funcție de cantitatea de minciună, demagogie și corupție per capita, ca să votez lucid, în cunoștință de cauză. Nici de această dată, ideea nu mi-au livrat-o cei 14 prezidențiabili, dar, printr-un miracol cum doar la câteva secole se întâmplă în viața unui popor și numai atunci când se trezește din somn, sugrumat, ideea s-a construit singură, ridicându-se ca o piramidă în deșert. De vreo trei-patru ani, crește întruna, fiecare zi aducând încă o brumă de curățenie și de speranță, în societatea românească. Buldozerele sapă mizeria penală, cu care clasa politică și cea a afaceriștilor s-au acoperit în două decenii de frățească jefuire a țării, rostogolindu-i în subterane pe faraonii capitalismului și îngropând cheile de la celule, câțiva ani. Cu urechea pe Bracking news, am senzația că niciun milionar nu va mai umbla liber, mediul nostru politico-antreprenorial arătând ca un munte defrișat. Dar priveliștea aceasta simbolică nu mă mai întristează, ci mă face să sper că, în timp, vegetația se va regenera mai sănătoasă. Votez, prin urmare, pentru justiție, punând ștampila pe candidatul care, ca să-l parafrazez pe un recent inculpat, „nu o va călca pe cap”. Știu că numai lăsând justiția să-și facă treaba România va progresa.

Alegerile reprezintă, de aceea, un punct de răscruce, iar, dacă nu o vom lua pe calea cea dreaptă, nu doar copiii noștri, ci noi înșine nu ne vom ierta. La cât mai multe voturi lucide, așadar!

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?